C****** G** G*******
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Târgşor , privind pe condamnata Chelaru Georgeta, în prezent aflată în executarea pedepsei de 17 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 348/2003 , pronunţată de Tribunalul Ploieşti , şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei , căreia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate . Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnată de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.02.2013.
Hotarare 316/2013 din 26.02.2013