R*** A**
Intimat ReclamantR*** A***
Intimat ReclamantR*** G******
Intimat ReclamantR*** D*****
Intimat ReclamantL**** A******
Intimat ReclamantRespinge cererea de apel formulată de apelanta pârâtă Iacob Margareta, la cabinetul av. Grusea Carmen Rodica, care reprezintă convenţional partea, împotriva sentinţei civile nr. 15084/26.11.2012 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul nr. 487/197/2005. Admite cererea de apel promovată de apelantul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat convenţional de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov, pe care o anulează şi trimite cauza spre rejudecare către Judecătoria Braşov. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.10.2016.
Hotarare 1354/2016 din 14.10.2016Amână pronunţarea din lipsa de timp pentru deliberare.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2016Respinge cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 244 alin.1 pct. 1 din codul de procedură civilă, cerere formulată de apelanta pârâtă Iacob Margareta. Amână judecata cauzei la data de 7 octombrie 2016, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în sedinţă publică azi, 13.09.2016.
Incheiere de sedinta din 13.09.2016Amână pronunţarea din lipsă de timp pentru deliberare.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2016La arhivă pentru conservare. Se menţine motivul suspendării.
Incheiere suspendare din 17.09.2015Se menţine motivul suspendării. Se trimite dosarul la arhivă ptr. conservare.
Incheiere suspendare din 19.08.2014suspendat ]n temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedura civila
Incheiere suspendare din 04.06.2013pentru studiul intâmpinării
Incheiere de sedinta din 07.05.2013pentru a se discuta asupra timbrajului şi comunicare înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 09.04.2013pentru comunicare întâmpinare.
Incheiere de sedinta din 12.03.2013