P******* G*******
CondamnatIn baza art. 450 alin.1 Cod de procedură penală, admite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul Spital Târgu-Ocna privind pe condamnatul P******* G******* născut la data de 8.09.1959, în Doljeşti jud.Neamţ, fiul lui IANUŞ şi CATRINA, domiciliat în Doljeşti , jud.Neamţ deţinut în executarea pedepsei de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.6/2008 a Tribunalului Neamţ pentru infracţiunea de omor calificat. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 20/2008 emis de Tribunalul Neamţ atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod Penal. Constată că a fost asistat de avocat desemnat din oficiu . Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare.
Hotarare 436/2013 din 26.08.2013