C***** L**** P*** P*****
ReclamantC********* M****
PârâtConstată perimată acţiunea formulată de către reclamanta C***** L**** P*** P***** în contradictoriu cu pârâtul C********* M****. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, care se depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.03.2016.
Hotarare 185/2016 din 30.03.2016Constată neîndeplinită condiţia perimării. Menţine suspendarea dispusă în baza art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă prin Încheierea de şedinţă din data de 22.01.2014.
Incheiere suspendare din 20.05.2015În baza art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecata, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 952/59/2013.
Incheiere suspendare din 22.01.2014Faţă de cererea de suspendare formulată de către pârât, va dispune citarea reclamantei, cu menţiunea de a comunica dacă decizia nr. 42/2013 a Curţii de Conturi a României – Camera de Conturi Caraş-Severin a fost atacată la Tribunalul Caraş-Severin şi dacă aceasta constituie obiectul dosarului nr. 952/59/2013. Faţă de faptul că plicul cu citaţia emisă pentru termenul de judecată din 11.12.2013, s-a restituit cu menţiunea că „destinatarul este plecat din localitate”, dispune citarea pârâtului, cu menţiunea, în atenţia factorului poştal, de a completa toate rubricile procesului verbal de îndeplinire a procedurii de citare, în sensul de a menţiona dacă destinatarul mai locuieşte sau nu la adresa indicată, dacă este plecat temporar sau definitiv din localitate, dacă locuieşte singur, sau dacă la domiciliul său există o persoană majoră, care să primească citaţia, urmând să înmâneze citaţia acelei persoane.
Incheiere de sedinta din 11.12.2013