D*** B****
CreditorS* P***** B**** S**
DebitorC***** A******* I****
LichidatorI** B****
CreditorÎn temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului S.C. PANNON BUILD S.R.L. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 4 alin. (4) din Legea privind procedura insolvenţei, Încuviinţează plata onorariului lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă ARDELEAN IOSIF, în cuantum de 3000 lei, sumă care se va achita din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 85/2006. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe creditorilor, lichidatorului judiciar, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.10.2015.
Hotarare 1267/2015 din 08.10.2015ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 11.06.2015ADMITE CEREREA. DISPUNE REPUNEREA CREDITORULUI I** B**** ÎN TERMENUL DE DEPUNERE A DECLARAŢIILOR DE CREANŢĂ FAŢĂ DE DEBITORUL S* P***** B**** S**.
Incheiere de sedinta 623/2015 din 20.04.2015ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 16.04.2015ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 19.03.2015ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII
Incheiere de sedinta din 22.01.2015ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 20.11.2014ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 09.10.2014De admitere a cererii de majorare a termenului pentru depunerea declaraţiilor de creanţă
Incheiere de sedinta din 25.08.2014ADMITE CEREREA. ÎN TEMEIUL ART.107 ALIN.1 LIT.D DIN L.85/2006 DISPUNE ÎNCEPEREA PROCEDURII SIMPLIFICATE A FALIMENTULUI DEBITOAREI. NUMEŞTE LICHIDATOR JUDICIAR PE C***** A******* I****
Incheiere de sedinta 5911/2014 din 26.06.2014ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 15.05.2014ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 13.03.2014ADMITE CEREREA. DESCHIDE PROCEDURA GENERALĂ A INSOLVENŢEI.
Hotarare 4158/2013 din 12.12.2013ÎN VEDEREA ÎNDEPLINIRII PROCEDURII DE CITARE CU DEBITOAREA,
Incheiere de sedinta din 31.10.2013