Ş********* I****
Recurent CondamnatAdmite recursul. Casează sentinţa recurată şi, recalificând cererea, constată că obiectul judecăţii este contestaţia la executare declarată de condamnat împotriva s.p. 247/23.10.2001, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 3867/2001. În baza art.461 lit. d C.p.p. admite contestaţia la executare. Deduce din pedeapsa de 20 ani închisoare, aplicată condamnatului prin s.p. 247/2001 a Tribunalului Gorj, definitivă prin d.p. 2903/18.03.2003 a(Curţii Supreme de Justiţie ) Î.C.C.J., perioada de 6 luni închisoare contravenţională aplicată prin s.c. 1714/28.02.2001 a Judecătoriei Tg.Jiu, executată în perioada 13.08.2001-12.02.2002 conform MEIC nr. 1097/2001. Dispune rectificarea corespunzătoare a MEPI nr.295/2001 din 9.07.2003, emis de Trib.Gorj în baza s.p. 247/2001. Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu la fond şi în recurs, în sumă de 200 lei, rămân în sarcina statului şi se vor vira către B.A. Dolj din fondul M.J. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 1568/2013 din 11.07.2013La cererea apărătorului desemnat din oficiu pentru a pregăti apărarea faţă de relaţiile primite, acordă termen.
Incheiere de sedinta din 04.07.2013Pentru lipsa de apărare a recurentului condamnat Ş********* I****. Se va solicita copie de pe s.c.nr. 1714/28.02.2001 de la Judecătoria Tg.Jiu-
Incheiere de sedinta din 13.06.2013