P*** I*** A*****
IntimatAdmite cererea de recunoaştere a hotărârii străine formulată de Oficiul Federal de Justiţie privind pe intimatul P*** I*** A*****. Recunoaşte decizia nr. 7600 – EV 3332/11 – F 100302 emisă de Biroul Vamal Central Hauptzollamt Munchen la data de 28.11.2011, privind pe intimatul P*** I*** A*****, prin care i s-a aplicat intimatului sancţiunea pecuniară în cuantum de 273,50 euro şi dispune schimbarea sumei în moneda statului de executare la cursul valutar de la data pronunţării, stabilind suma de 1213,6 lei. Dispune informarea autorităţii competente a statului emitent şi a Serviciului de Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală din cadrul Ministerului Justiţiei din România, cu privire la prezenta hotărâre privind modul de soluţionare a sesizării formulate. Dispune traducerea în regim de urgenţă a prezentei hotărâri în limba germană. Cheltuielile judiciare avansate de Statul Român, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru intimat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 septembrie 2013.
Hotarare 76/2013 din 09.09.2013-în vederea transpunerii cauzei la completul C8
Incheiere de sedinta din 18.06.2013Amânat in vederea citării intimatei cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 21.05.2013