V**** M***** C*******
InculpatB*** V***** A***
InculpatAdmite sesizarea din oficiu. Înlătură omisiunea din minuta sentinţei, în sensul că dispune confiscarea corpului delict.
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.02.20141. Condamnă inculpatul VAGĂU MARIUS CRISTIAN, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art 320 ^1 al. 7 din Codul de procedură penală. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea pedepsei aplicate prin aceasta. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Face aplicarea art. 359 Cod proc. pen. şi pune în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. 2. Condamnă inculpatul B*** V***** A***, la pedeapsa de 8 (opt ) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 85 al. 1 teza a II-a din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art 320 ^1 al. 7 din Codul de procedură penală. - pedeapsa de 8 (opt ) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 85 al. 1 teza I din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art 320 ^1 al. 7 din Codul de procedură penală. - pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţare cu ştiinţă a unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care se află sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 86 al. 3 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art 320 ^1 al. 7 din Codul de procedură penală. În temeiul art. 33 lit. a din Codul penal, constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentinţă au fost săvârşite în forma concursului real de infracţiuni. În temeiul art. 34 lit b Cod penal dispune contopirea pedepselor stabilite prin prezenta sentinţă, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare pe care o sporeşte până la 1 (un) an închisoare. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea pedepsei aplicate prin aceasta. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Face aplicarea art. 359 Cod proc. pen. şi pune în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei În baza art. 114 lit. b din OUG nr. 195/2002 republicată, dispune comunicarea hotărârii la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara în vederea anulării permiselor de conducere ale inculpaţilor. În baza art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul VAGĂU MARIUS CRISTIAN să plătească în favoarea statului suma de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu apărătorului din oficiu, iar pe inculpatul B*** V***** A*** îl obligă să plătească 250 lei cu acelaşi titlu.
Hotarare 258/2013 din 14.11.2013