M******** J***
IntimatC******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** S* (****** S*********** R******** D* D****** Ş* P***** B************* B*********
RecurentV*** A******
IntimatRespinge recursul ca nefondat.Irevocabilă.
Hotarare 503/2014 din 29.01.2014După deliberare, faţă de lipsa de procedură constatată la termenul de azi cu intimata-intervenientă V*** A******, prin Sindicatul Drumarilor Elie Radu, urmează a amâna judecata pricinii şi a dispune refacerea procedurii de citare cu partea intimată-intervenientă mai sus menţionată, la domiciliul procesual ales, respectiv în Bucureşti, str. Anton Pann nr.17, Corp A, ap.5, sector 3, astfel cum s-a solicitat prin cerere de intervenţie accesorie, formulată în faza procesuală a fondului. Faţă de aceste considerente urmează a amâna judecata pricinii, cu citarea intimatei-interveniente V*** A******, prin Sindicatul Drumarilor Elie Radu, la domiciliul procesual ales, precum şi a intimatului-reclamant M******** J***, prin Sindicatul Naţional Profesional al Drumarilor din România, dată pentru când recurenta-pârâtă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti are termen în cunoştinţă, în raport de dispoziţiile art.88 alin.51 raportat la art.153 alin. 1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.202/2010, dat fiind faptul că dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta aflată la dosar-fila 17, poartă semnătura funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei, precum şi precizarea că prin înmânarea citaţiei, sub semnătură de primire, personal sau prin reprezentant legal sau convenţional, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoştinţă şi termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată.
Incheiere de sedinta din 27.11.2013