T*** L*******
InculpatÎn baza art. 155 şi următoarele Cod procedură penală Admite propunerea PARCHETULUI de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU privind prelungirea prevenţiei inculpatei T*** L******* aflată în Arestul I.P.J. Bacău În consecinţă: Dispune prelungirea stării de arest preventiv a inculpatei T*** L*******, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 25 noiembrie 2013 până pe 24 decembrie 2013, inclusiv. Onorariul cuvenit avocatei desemnate din oficiu, în valoarea de 100 lei se suportă din fondul special al M.J.L.C., potrivit referatului depus la dosar. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 noiembrie 2013 ora 10.50. La pronunţare inculpata a declarat recurs.
Incheiere finala dezinvestire 173/2013 din 19.11.2013