D*** I****
InculpatÎn baza art. 159 Cod procedură penală admite propunerea procurorului de la D.I.I.C.O.T. Bacău de prelungire a măsurii arestării preventive. Prelungeşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul D*** I**** cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 al. 1, 2 lit. a Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 24.11.2013 şi până la 23.12.2013 inclusiv. Respinge ca nefondată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145 Cod procedură penală. Conform art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 19.11.2013, ora 14.00 La pronunţare inculpatul a declarat recurs.
Incheiere finala dezinvestire 174/2013 din 19.11.2013