S********* Î********* P************** A******* M*******
ReclamantŞ***** G********* H*******
PârâtI************ Ş***** J******* A****
PârâtM********* E******** C********* T********** Ş* S********
PârâtM********* F********* P******
PârâtDosar nr. 5142/109/2013 HOTĂRÂRE 03.11.2014 Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, invocată de acesta faţă de cererea de intervenţie. Admite în parte acţiunea şi cererea de intervenţie principală. Obligă pârâtul Liceul teoretic „Ion Cantacuzino” Piteşti să plătească reclamanţilor şi intervenientei -membri de sindicat sumele de bani reprezentând ajutorul financiar prevăzut de art.1 din Legea nr.315/2006, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, astfel: -pentru anul 2009, diferenţa dintre suma deja încasată şi suma cuvenită; -pentru anul 2010, suma aferentă perioadei 1.01-3.07.2010. Obligă pârâţii I************ Ş***** J******* A**** şi Ministerul Educaţiei Naţionale să aloce pârâţilor de mai sus fondurile necesare plăţii acestor drepturi. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.11.2014.
Hotarare 1987/2014 din 03.11.2014Admite în principiu cererea de interventie în interes propriu formulata pentru membra de sindicat Muscalu Anne-Marie reprezentata tot de Sindicat constatand îndeplinite conditiile prevazute de art. 61-62 N. C.pr.civ, avand în vedere ca cererea de interventie are acelasi temei, împotriva acelorasi parati. Ca urmare a admiterii în principiu a cererii de interventie urmeaza a pune în vedere paratilor sa formuleze întampinare la cererea de interventie care a fost deja comunicata Comunica catre parati cererea completatoare formulata în cauza cu solicitarea de a-şi exprima expres acordul solutionarii acesteia în cadrul acestui dosar. Se citeaza paratii cu copia completarii la actiune formulata de reclamant si cu mentiunile de mai sus. Amână judecarea cauzei la 03.11.2014 ora 9.30, pentru cand paratile au termen în cunostinta.. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.09.2014, la Tribunalul Arges, Sectia pentru Conflicte de Munca si Asigurari Sociale.
Incheiere de sedinta din 08.09.2014Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, invocată de acesta prin întampinare. Respinge ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Judeţean Argeş si excepţia tardivităţii formulării acţiunii, invocate de ISJ prin întampinare. Comunica cererea de interventie catre parati, în vederea discutarii admisibilitatii acesteia. Incuviinteaza pentru toate partile proba cu înscrisuri. Emite adresa catre parata SCOALA GIMNAZIALA HÎRSESTI cu mentiunea de a înainta la dosar originalul sau o copie certificata a adeverintei nr. 238/05.05.2014. Amână judecarea cauzei la 08.09.2014 ora 9.30. Partile au termen în cunostinta. Pronunţată în şedinţa publică de la 02.05.2014, la Tribunalul Arges, Sectia pentru Conflicte de Munca si Asigurari Sociale.
Incheiere de sedinta din 02.06.2014