A***** G*******
InculpatÎn baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, condamnă inculpatul A***** G*******, la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind.1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul A***** G*******, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de 2,2 g/l alcool pur în sânge la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. b raportat la art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte şi aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 Cod penal şi art. 71 alin 5 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. In baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării . Dispune avansarea onorariului apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei. In baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.12.2013.
Hotarare 535/2013 din 09.12.2013