R*** C*******
ReclamantI************ Ş***** J******* B**************
PârâtRespinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta R.C. în contradictoriu cu pârâtul I.Ş.J.B-N, astfel: ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea adreselor nr.102/12.01.2012 şi nr.177/19.01.2012, precum şi a înscrisurilor nr.129/16.01.2012 şi nr.215/23.01.2012; ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la furnizarea informaţiilor de interes public şi acordarea daunelor morale.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, sub sancţiunea nulităţii, conform art.490 alin.1 din Codul de procedură civilă.Pronunţată astăzi, 28 ianuarie 2014, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, conform art.396 alin.2 Codul de procedură civilă.
Hotarare 118/2014 din 28.01.2014Amânare de pronunţare
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2014