S*** A** S*** S***
ReclamantM**** I**
PârâtM**** A**********
PârâtIa act de renunţarea la judecată a reclamantei. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Alexandria.
Hotarare 847/2015 din 19.02.2015Se va reveni cu citaţie către reclamantă prin care se va solicita să efectueze alte demersuri sau orice alte demersuri consideră necesare şi legale pentru a încerca să afle care ar putea fi prezumtivii moştenitori ai pârâtei decedate M**** A**********. Se emite adresă către Primăria Alexandria prin care se va solicita anexa 24 privind deschiderea succesiunii cu privire la defuncta M**** A********** sau verificări, în cazul în care o astfel de anexă există. Se citează pârâtul M**** I**, cu menţiunea ca până la termenul următor să înainteze informaţiile pe care le deţine cu privire la eventualii moştenitori ai defunctei M**** A**********. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 19 februarie 2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2015.
Incheiere de sedinta din 15.01.2015Emite adresă către reclamantă cu menţiunea să precizeze dacă a complinit lipsurile care i-au fost aduse la cunoştinţă prin adresa nr. 445/arhivă/07.08.2014 emisă de Camera Notarilor Publici Teleorman. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 15 ianuarie 2015.
Incheiere de sedinta din 13.11.2014Emiterea unei citaţii către reclamantă, cu menţiunea de a face demersurile necesare pentru a afla cine sunt succesorii pârâtei decedate M**** A**********, numele, prenumele şi adresa la care aceştia pot fi citaţi. Stabile?te termen de judecată 13 noiembrie 2014, ora 08.30, complet C1 Civil. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 18.09.2014Instanţa face aplicarea dispoziţiilor art. 78 alin. 2 C. pr.civ., având în vedere că raportul juridic dedus judecăţii o impune. Dispune emiterea unei citaţii către reclamantă, cu menţiunea de a preciza dacă solicită sau nu introducerea în cauză a succesorilor pârâtei decedate M**** A**********. Se va preciza totodată că instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 78 alin. 2 C. pr.civ. Dispune emiterea unei citaţii către pârâtul M**** I**, cu aceleaşi menţiuni. Stabile?te termen de judecată 18 septembrie 2014, ora 08.30, complet C1 Civil.
Incheiere de sedinta din 10.07.2014Admite excepţia lipsei capacită?ii procesuale de folosin?ă a pârâtei Mu?at Alexandrina, invocată de instan?ă din oficiu. Dispune continuarea judecă?ii cu privire la pârâtul Mu?at Ion. Prorogă discutarea necesită?ii introducerii în cauză a succesorilor pârâtei decedate, pentru termenul ce se va acorda. Stabile?te termen de judecată 10.07.2013, ora 08.30, complet C1 Civil. Se vor cita păr?ile. Cale de atac odată cu fondul.
Incheiere de sedinta din 29.05.2014Se efectuează adresă reclamantei pentru a preciza cadrul procesual pasiv, cu cine în?eleg să se judece, cu o persoană juridică Mu?at I & Alexandra sau cu două persoane fizice Mu?at Ion ?i Mu?at Alexandra. Amână judecarea cauzei la data de 29 mai 2014, ora 08:30.
Incheiere de sedinta din 24.04.2014Efectuarea de verificări în baza de date DEPABD, cu privire la domiciliul şi numele pârâtei. Amână judecarea cauzei la data de 24 aprilie 2014,ora 8:30 pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2014.
Incheiere de sedinta din 19.03.2014Citarea reclamantei cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru la valoarea pretenţiilor. Acordă termen de judecată a cauzei la data de 19 martie 2014, pentru când se citează pârâtul, reclamanta având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 19.02.2014