S*** C**** R****** S***** - Î* I*********
ReclamantS*** M****** S***
PârâtAnulează acţiunea ca netimbrată. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 aprilie 2013.
Hotarare 166/2013 din 18.04.2013Acordă termen pentru ca reclamantă să facă dovada achitării taxei de timbru judiciar în sumă de 374 lei şi timbru judiciar de 1,50 lei în conformitate cu disp. Legii 146 /1997 şi OG nr. 32/1997 aşa cum au fost modificate şi completate, sub sancţiunea anulării acţiunii ca netimbrată. Ia act că prezenta este o acţiune în pretenţii, de drept comun, întemeiată pe disp. art. 1270 şi urm. şi art. 1719 şi urm. Cod civil. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reprezentantului reclamantei şi uneşte cu fondul excepţia prematurităţii formulării prezentei acţiuni, ambele invocate de pârâtă prin întâmpinare. Amână judecarea cauzei la data de 18 aprilie 2013, dată la care vor fi puse în discuţie probele solicitate. Pronunţată în şedinţa publică azi, 21 martie 2013.
Incheiere de sedinta din 21.03.2013Acordă termen la cererea pârâtei pentru a lua cunoştinţă de cuprinsul răspunsului la întâmpinare formulat de reclamantă la data de 26.02.2013 şi comunicat în şedinţa publică. Amână judecarea cauzei la data de 21 martie 2013, termen la care vor fi puse în discuţie excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28 februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 28.02.2013Acordă termen pentru a se înainta reclamantei copie de pe întâmpinarea depusă de pârâtă la data de 21.01.2013, termen la cere vor fi puse în discuţia părţilor excepţiile invocate prin întâmpinare. Se citează reclamanta la sediul procesual ales pentru comunicare actelor de procedură cu copie de pe întâmpinare. Amână judecarea cauzei la data de 28 februarie 2013. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24 ianuarie 2013.
Incheiere de sedinta din 24.01.2013