C**** G* F******
InculpatF**** R******
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** O*****
Parte civilăS******* C***** D* R********* M******* B**** F****
Parte civilăIn temeiul art.3 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, raportat la art. 386 C.pr.penala, schimbă încadrarea juridica a faptei reţinute în sarcina inculpatului C F, din infracţiunea prev. de art. 181 al. 1 din Codul penal, în infracţiunea prev. de art. 194 al.1 lit.a din Codul penal în vigoare, cu aplicarea art. 5 Cod penal în vigoare. În baza art. 194 al.1 lit.a din Codul penal în vigoare, cu aplicarea art. 5 Cod penal în vigoare, condamnă pe inculpatul C F, pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală, la o pedeapsă principală de 2 (doi) ani închisoare şi 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, d Cod penal, în conditiile prevazute de art. 67 alin.1 şi 68 alin. 1 lit.b C.penal, raportat la art. 12 al 1 din Legea 87/2012, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Auşeu pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 19 C. pr. pen. raportat la art. 397 al 1 C. pr. pen., raportat la art. 1357 Cod civil, obligă inculpatul să plătească părţii civile S******* C***** J******* D* U****** O***** suma de 6.580,87 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părţii civile F R în perioada 22.07.2012-07.08.2012 şi 23.08.2012-28.08.2012, suma de 555,43 lei reprezentând dobânzi de întârziere calculate pentru perioada 16.09.2012-16.04.2013 şi suma de 987,13 lei reprezentând penalităţi de întârziere, cu plata dobânzilor de întârziere calculate de la data de 17.04.2013 şi până la data plăţii efective. În baza art. 19 C. pr. pen. raportat la art. 397 al 1 C. pr. pen., raportat la art. 1357 Cod civil, obligă inculpatul să plătească părţii civile S******* C***** D* R********* M******* B**** F**** suma de 2.364 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale de recuperare acordate părţii civile F R în perioada 01.10.2012-15.10.2012, cu majorări de întârziere calculate de la data de 16.10.2012 şi până la data plăţii efective. În baza art. 19 C. pr. pen. raportat la art. 397 al 1 C. pr. pen., raportat la art. 1357 Cod civil, obligă inculpatul C F să plătească părţii civile F R suma de 1.614,37 lei cu titlu de materiale şi suma de 8.000 lei cu titlu de daune morale, respingând restul pretenţiilor solicitate de partea civilă ca neîntemeiate. In baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Obligă inculpatul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea părţii civile F R în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorar avocat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.07.2014.
Hotarare 107/2014 din 08.07.2014în vederea deliberării, amână pronunţarea cauzei la data de 08.07.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2014în vederea deliberării, amână pronunţarea cauzei la data de 01.07.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2014în vederea deliberării, amână pronunţarea cuzei la data de 24.06.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.06.2014ÎN VEDEREA DELIBERĂRII, AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 17.06.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.06.2014faţă de cererea de amânare formulată în cauză, amână cauza la data de 10.06.2014
Incheiere de sedinta din 13.05.2014Pentru a se reveni cu adresă către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor în vederea completării raportului de expertiză cu obiectivul solicitat de avocatul părţii civile, amână cauza la data de 13.05.2014
Incheiere de sedinta din 15.04.2014pentru probe, amână cauza la data de 15.04.2014
Incheiere de sedinta din 04.03.2014faţă de lipsa martorului, amână cauza la data de 04.03.2014
Incheiere de sedinta din 04.02.2014pentru probe, amână cauza la data de 04/02/2014
Incheiere de sedinta din 10.12.2013FA?Ă DE CEREREA DE AMÂNARE ?I LIPSA MARTORILOR, AMÂNĂ CAUYA LA DATA DE 10.12.2013
Incheiere de sedinta din 12.11.2013PENTRU PROBE AMÂNĂ CAUZA LA DATA DE 12.11.2013
Incheiere de sedinta din 15.10.2013PENTRU PROBE, AMÂNĂ CAUZA LA DATA DE 15.10.2013
Incheiere de sedinta din 17.09.2013PENTRU PROBE, AMÂNĂ CAUZA LA DATA DE 17.09.2013
Incheiere de sedinta din 11.06.2013FAŢĂ DE CEREREA DE AMÂNARE, AMÂNĂ CAUZA LA DATA DE 11.06.2013
Incheiere de sedinta din 14.05.2013FAŢĂ DE CERERILE DE AMÂNARE FORMULATE ÎN CAUZ, AMÂNĂ CAUZA LA DATA DE 14.05.2013
Incheiere de sedinta din 16.04.2013