Dosar 5350/243/2013 din 27.11.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5350/243/2013
Data dosar:
27.11.2013
Instanta:
Judecătoria Hunedoara
Departament:
Civil si penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.12.2013 la ora 8:30

    Complet: C6
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul la: - pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art 320 ^1 al. 7 din Codul de procedură penală. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea pedepsei aplicate prin aceasta. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei de 10 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Face aplicarea art. 359 Cod proc. pen. şi pune în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

    Hotarare 312/2013 din 19.12.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD