R**** V*****
InculpatD****** V**********
InculpatC******* M*******
InculpatB**** C**************
InculpatS*** M****** P** S***** R****** V*****
Inculpat1. Inculpata C. M. În aplicare art.5 C.pen., raportat la criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, se reţine ca lege penală mai favorabilă inculpatei C. M., Legea 286/2009 privind Codul penal. În baza art.386 C.proc.pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatei C.M. din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal din 1969 în infracţiunea de înşelăciune prev. de art.244 alin.1 şi alin.2 C.pen. cu aplicarea art.5 C.pen. În baza art.244 alin.1 şi alin.2 C.pen. cu aplicarea art.5 C.pen. condamnă pe inculpata C. M. la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă calificată. În baza art.66 alin.1 lit.a şi lit.b şi art.67 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa conform prev. art.68 alin.1 lit.c C.pen. În baza art.65 alin.1 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a şi lit.b C.pen., pedeapsă ce se va executa conform prev. art.65 alin.3 C.pen. În baza art.72 Cod penal deduce din durata pedepsei aplicate inculpatei C.M., durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 12.09.2013 până la data de 04.12.2013. În baza art.399 alin.1 C.proc.pen menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpata C. M. cu obligaţiile impuse prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 2. Inculpatul B. C. A.. În aplicare art.5 C.pen., raportat la criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, se reţine ca lege penală mai favorabilă inculpatului B. C. A., Legea 286/2009 privind Codul penal. În baza art.386 C.proc.pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului B. C. A.din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal din 1969 în infracţiunea de înşelăciune prev. de art.244 alin.1 şi alin.2 C.pen. cu aplicarea art.5 C.pen. În baza art.244 alin.1 şi alin.2 C.pen. cu aplicarea art.5 C.pen. condamnă pe inculpatul B. C. A. la pedeapsa închisorii de 2 ani, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă calificată. În baza art.66 alin.1 lit.a, lit.b şi lit.g şi art.67 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a desfăşura activitatea de administrator al unei societăţi comerciale, toate pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa conform art.68 alin.1 lit.c C.pen. În baza art.65 alin.1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, lit.b şi lit.g C.pen., pedeapsă ce se va executa conform prev. art.65 alin.3 C.pen. În baza art.72 Cod penal deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului B.C. A., durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 26.07.2013 până la data de 20.11.2013. În baza art.399 alin.1 C.proc.pen menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul B. C. A. cu obligaţiile impuse prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 3. Inculpatul D. V.-B.. În aplicare art.5 C.pen., raportat la criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, se reţine ca lege penală mai favorabilă inculpatului D. V.-B., Codul penal 1969. În baza art. 26 raportat la de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C.pen. din 1969 cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. din 1969 cu aplicarea art.74 alin.1 lit.c C.pen 1969 şi art.76 alin.1 lit.c C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. condamnă pe inculpatul D. V.-B. la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă calificată. În baza art. 61 C.pen din 1969 revocă beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.94/22.06.2010 din dos. nr.1385/90 din 2008 al Tribunalului Vâlcea, definitivă prin Decizia penală nr.813 din 20.03.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi contopeşte restul de pedeapsă rămas neexecutat de 648 de zile cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute în regim de detenţie pedeapsa cea mai grea, de 648 zile de închisoare, pe care o sporeşte la 1 an şi 11 luni închisoare. În baza art.71 alin.1 Cod penal din 1969, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În baza art.88 alin.1 Cod penal din 1969 deduce din durata pedepsei rezultante durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 13.08.2013 până la data de 28.11.2013. În baza art.399 alin.1 C.proc.pen menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat cu obligaţiile impuse prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 4. Inculpatul R. V.. În aplicare art.5 C.pen., raportat la criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, se reţine ca lege penală mai favorabilă inculpatului R. V., Codul penal 1969. În baza art. 26 raportat la de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C.pen. din 1969 cu aplicarea art.74 alin.1 lit.c şi alin.2 C.pen 1969 şi art.76 alin.1 lit.c C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. condamnă pe inculpatul R. V. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă calificată. În baza art.71 alin.1 Cod penal din 1969, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În baza art.861 alin.2 Cod penal din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit potrivit dispoziţiilor art.862 alin.1 Cod penal. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În baza art.863 alin.1 Cod penal din 1969, pe durata termenului de încercare, obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.864 Cod penal din 1969 privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii de noi infracţiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi stabilite de instanţă. În baza art.71 alin.5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal din 1969. În baza art.88 alin.1 Cod penal din 1969 constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 05.08.2013 până la data de 20.11.2013. În baza art.399 alin.1 C.proc.pen menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat cu obligaţiile impuse prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 5. Inculpata S.C. M. PROD S.R.L. În aplicare art.5 C.pen., raportat la criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, se reţine ca lege penală mai favorabilă inculpatei S.C. M. PROD S.R.L., Codul penal 1969. În baza art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C.pen. din 1969 cu aplicarea art.71 ind.1 alin.3 C.pen. 1969 şi art.53 ind.1 alin.2 S.C. M. Pro S.R.L. R. V. – înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vîlcea la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 15.000 lei pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă calificată. Atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art.497 C.proc.pen. privind executarea pedepsei amenzii penale. În baza art.495 alin.6 C.proc.pen. dispune comunicarea, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii, a unei copii de pe dispozitivul hotărârii Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. Latura civilă: În baza art.25, art.19 C.proc. pen. rap. la art. art. 1349, art.1357, art.1382 C.civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SC O. L. SRL, prin reprezentant legal B. C., cu sediul în Zalău, B-dul Mihai Viteazu, nr. 105 B, Jud. Sălaj Obligă în solidar inculpaţii: C.M., B. C.A., S.C. M. PROD S.R.L., D. V.-B. şi R. V., acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A. SRL, prin reprezentant legal R. C., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Giurgiu la plata către partea civilă S.C. O. L. S.R.L. a sumei de 158.589 lei cu titlu de despăgubiri. În baza art.249 C.proc.pen. menţine sechestrul asigurator instituit prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 25.07.2013, prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani existente în contul SC M. P. SRL Rm. Vîlcea deschis la Banca Transilvania, Sucursala Rm. Vîlcea, până la concurenţa sumei de 358.589 lei în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi a garantării executării pedepsei amenzii aplicate inculpatei. În baza art.249 C.proc.pen. menţinerea sechestrului asigurator instituit prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 26.07.2013, prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani existente în contul SC A.SRL deschis la Raiffeisen Bank până la concurenţa sumei de 158.589 lei în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune. În baza art.162 C.proc.pen. dispune restituire către inculpata C. M. a bunurilor ridicate conform dovezii de ridicare din data de 12.09.2013, fila 144, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art.491 alin.3 C.proc.pen. raportat la art.273 alin.4, 5 C.proc.pen., suma de 500 lei reprezentând retribuţia mandatarului inculpatei S.C. M. PROD S.R.L., practician în insolvenţă, Goron Radu se va avansa din Fondurile Ministerului Justiţiei în contul deschis la ING Bank Zalău. În baza art.274 alin.1 din C.proc.pen. obligă inculpaţii C. M., B.C. A., S.C. M. P. S.R.L., D. V.-B. şi R. V., acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A. SRL, la plata sumei totale de 7.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, fiecare inculpat câte 1.300 lei cu excepţia inculpatei S.C. M. PROD S.R.L. care va achita suma de 1.800 lei ( din care 500 lei retribuţie mandatar Gorin Radu) Onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Sălaj şi rămâne în sarcina statului, după cum urmează: pentru faza de urmărire penală: 200 lei pentru av. Pop Mihaela, 200 lei pentru av. Sărăcuţ Comănescu Raul, 600 lei pentru av. Tărău Cristian şi 600 lei pentru av. Gorgan Andreea iar pentru faza de judecată: 400 lei pentru av. Tărău Cristian, 400 lei pentru avocat Hodiş Adriana şi 400 lei pentru avocat Mureşan Ovidiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.04.2015.
Hotarare 120/2015 din 27.04.2015Amână pronunţarea pentru data de 27 aprilie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2015Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 22.04.2015
Incheiere de sedinta din 17.04.2015Termen pentru dezbateri stabilit la data de 17 aprilie 2015, ora 12:00. În baza art. 362 alin.2 şi art.208 alin.5 raportat la art.207 alin.4 şi art.211 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul D. V.-B. prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat cu obligaţiile impuse prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 2. În baza art. 362 alin.2 art.208 alin.5 raportat la art.207 alin.4 şi art.211 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul B. C. A. prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat cu obligaţiile impuse prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 3. În baza art. 362 alin.2 şi art.208 alin.5 raportat la art.207 alin.4 şi art.211 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul R. V. prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat cu obligaţiile impuse prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 4. În baza art. 362 alin.2 şi art.208 alin.5 raportat la art.207 alin.4 şi art.211 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpata C. M. prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpată cu obligaţiile impuse prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art.275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2015, ora 17.30 în lipsa procurorului şi a inculpaţilor.
Incheiere de sedinta din 01.04.2015Termen acordat în vederea administrării probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 04.03.2015În baza art. 362 alin.2 raportat la art.208 alin.5 şi art.II din OUG 82/2014 raportat la art.211 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul D. V.-B. prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat cu obligaţiile impuse prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 2. În baza art. 362 alin.2 raportat la art.208 alin.5 şi art.II din OUG 82/2014 raportat la art.211 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul B. C. A. prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat cu obligaţiile impuse prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 3. În baza art. 362 alin.2 raportat la art.208 alin.5 şi art.II din OUG 82/2014 raportat la art.211 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul R. V. prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat cu obligaţiile impuse prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 4. În baza art. 362 alin.2 raportat la art.208 alin.5 şi art.II din OUG 82/2014 raportat la art.211 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpata C. M. prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpată cu obligaţiile impuse prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art.275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2015, ora 16.10 în lipsa procurorului şi a inculpaţilor.
Termen acordat în vederea revenirii şi citării martorului lipsă cu mandat de aducere. De asemenea, se vor efectua verificări cu privire la plecarea acestuia din ţară. În baza art. 362 alin.2 raportat la art.208 alin.5 şi art.II din OUG 82/2014 raportat la art.211 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul D. V.-B. prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat cu obligaţiile impuse prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 2. În baza art. 362 alin.2 raportat la art.208 alin.5 şi art.II din OUG 82/2014 raportat la art.211 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul B. C. A. prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat cu obligaţiile impuse prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 3. În baza art. 362 alin.2 raportat la art.208 alin.5 şi art.II din OUG 82/2014 raportat la art.211 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul R. V. prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat cu obligaţiile impuse prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 4. În baza art. 362 alin.2 raportat la art.208 alin.5 şi art.II din OUG 82/2014 raportat la art.211 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpata C. M. prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpată cu obligaţiile impuse prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art.275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2015, ora 16.10 în lipsa procurorului şi a inculpaţilor.
Incheiere de sedinta din 04.02.2015Termen acordat în vederea administrării probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 07.01.2015În baza art. 362 alin.1 şi art.242 alin.1 C.proc.pen. rap. art.211 rap. la art.202 alin.1 şi art. 215 ind.1 alin.8 C.proc.pen. respinge ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpatul B. C. A. .Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat cu obligaţiile impuse prin încheierea penală nr.4/C din data de 26.02.2014 pronunţată în dosarul 5359/337/2013/a4 al Judecătoriei Zalău. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art.275 alin.2 din C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2015, ora 16.00 în lipsa procurorului şi a inculpatului.
Hotarare intermediara 1/2015 din 07.01.2015Termen acordat în vedere administrării probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 21.11.2014Termen acordat în vederea audierii martorilor propuşi.
Incheiere de sedinta din 05.11.2014Termen acordat faţă de lipsa a doi inculpaţi, având în vederea că audierea inculpaţilor, dacă sunt mai mulţi se face în prezenţa celorlalţi inculpaţi.
Incheiere de sedinta din 17.10.2014Termen acordat la cererea apărătorului ales al unuia dintre inculpaţi.
Incheiere de sedinta din 19.09.2014Termen acordat pentru citarea martorilor.
Incheiere de sedinta din 09.07.2014Termen acordat în vederea realizării unei eventuale împăcări.
Incheiere de sedinta din 02.07.2014Termen acordat în vederea realizării unei eventuale împăcări între părţi.
Incheiere de sedinta din 16.05.2014Termen acordat la solicitarea inculpaţilor în vederea realizării unei eventuale împăcări cu partea civilă.
Incheiere de sedinta din 23.04.2014Admite cererea de abţinere formulată de d-na judecător M.D.E.
Incheiere abtinere din 07.04.2014În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1725/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 20.09.2013, a cărui neregularitate a fost remediată prin rechizitoriului refăcut la data de 24.09.2013, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii privind pe inculpaţii : Bălan Cristian Adrian pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal 1969, C******* M******* pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal 1969, R**** V***** pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin.1, 2, 3 Cod penal 1969, Deaconu Vasile Bobi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin.1, 2, 3 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 37 alin.1 lit. a Cod penal 1969 şi SC Minivet Pro SRL Râmnicu Vâlcea pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin.1 2 şi 3 Cod penal 1969. Stabileşte termen de judecată la data de 23 aprilie 2014. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27 martie 2014.
Incheiere camera preliminara din 27.03.2014Trimite dosarul judecătorului de cameră preliminară, P.3.
Incheiere de sedinta din 26.02.2014Amână judecarea cauzei penale pentru data de 26.02.2014, pentru garantarea dreptului la apărare al inculpaţilor.
Incheiere de sedinta din 29.01.2014Amână judecarea cauzei penale pentru data de 29.01.2014, pentru asigurarea apărării inculpatului R.V.
Incheiere de sedinta din 18.12.2013Amână judecarea cauzei penale pentru data de 18 decembrie 2013, pentru probe.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 27.11.2013Amână judecarea cauzei penale pentru data de 27 noiembrie 2013, pentru administrare de probe.
Incheiere de sedinta din 13.11.2013Amână cauza pe fond pentru garantarea dreptului la apărare. În temeiul art.1608a alin.6 raportat la art.1602 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.C.A.- fiul lui I.şi M., născut la data de în municipiul B., jud. B., domiciliat în municipiul R.V., str. C.D. G., nr., jud. V., arestat preventiv în prezenta cauză prin Încheierea penală nr.41/A din data de 27.07.2013 a Judecătoriei Zalău. În temeiul art.1608a alin.6 raportat la art.1602 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.V., fiul lui D. şi C., născut la data de în comuna A.C., jud. G., domiciliat în comuna A.C., Ş.Prin., nr., jud. G., arestat preventiv în prezenta cauză prin Încheierea penală nr.42/A din data de 07.08.2013 a Judecătoriei Zalău. În temeiul art.1608a alin.6 raportat la art.1602 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.V.-B., fiul lui C. şi M., născut la data de în municipiul R.V., jud. V., domiciliat în municipiul R.V., str. I.L. C., nr., bl., sc. , ap., jud. V., arestat preventiv în prezenta cauză prin Încheierea penală nr.43/A din data de 14.08.2013 a Judecătoriei Zalău. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpaţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2013 ora 15.30.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 23.10.2013În baza art.3001 alin.1 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului B.C.A.- fiul lui I. şi M., născut la data de în municipiul B., jud. B.domiciliat în municipiul R.V., str. C.D.G., nr., jud. V., măsură dispusă prin Încheierea penală nr.41/A din data de 27.07.2013 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în Dosar nr.4323/337/2013. În baza art. 3001 alin.3 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului B.C.A. În baza art.3001 alin.1 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatei C.M., fiica lui G. şi A.născută la data de în localitatea V., jud. H., domiciliată în municipiul H., str.V., nr., bl., sc., et., ap., jud. H., locuind efectiv în municipiul B., Ş.G, nr., bl., sc., et., ap., sector , măsură dispusă prin Încheierea penală nr.49/A din data de 13.09.2013 a Judecătoriei Zalău pronunţată în Dosar nr.5214/337/2013. În baza art. 3001 alin.3 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatei C.M. În baza art.3001 alin.1 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului R.V., fiul lui D. şi C., născut la data de în comuna A.C., jud. G., domiciliat în comuna A.C., Ş.P., nr., jud. G., locuind în fapt în sat D.V. nr. jud. G., măsură dispusă prin Încheierea penală nr.42/A din data de 07.08.2013 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în Dosar nr.4532 /337/2013. În baza art. 3001 alin.3 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului R.V. În baza art.3001 alin.1 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului D.V.-B., fiul lui C. şi M., născut la data de în municipiul R.V., jud.V., domiciliat în municipiul R.V., str.I.L.C., nr., bl., sc., ap., jud.V.,, măsură dispusă prin Încheierea penală nr.43/A din data de 14.08.2013 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în Dosar nr.4668/337/2013. În baza art. 3001 alin.3 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului D.V.B. Constată stabilit termen de judecată a cauzei pentru data de 23.10.2013. În baza art. 189 alin.1 Cod procedură penală dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Sălaj a onorariului cuvenit apărătorilor din oficiu, în sumă de câte 100 lei, pentru av. S. M. pentru asistenţa juridică asigurată inculpatului B.C.şi pentru av. T.C. pentru asistenţa juridică asigurată inculpatului D. V. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpaţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2013, ora 14.00.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 23.09.2013