Dosar 5367/291/2012 din 13.05.2013

falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5367/291/2012
Data dosar:
13.05.2013
Instanta:
Curtea de Apel Bacău
Departament:
Secţia penală si pentru cauze cu minori si de familie
Obiect:
falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.10.2013 la ora 8:30

    Complet: R 7 amânări
  • Admis recurs

    DECIZIA PENALĂ NR.1005 I. În temeiul art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, admite recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău şi de recurentul-inculpat GHEORGHIU BOGDAN împotriva sentinţei penale nr.113 din data de 15.03.2013, pronunţată de Judecătoria Roman, numai cu privire a omisiunea aplicării pedepsei complementare pentru săvârşirea de inculpat a infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele lor, prevăzută de art.18/1 alin.1 din Legea nr.78/2000, a pedepsei de executat, a soluţionării laturii civile a cauzei, privind-o numai pe partea civilă A.P.I.A. - Centrul Judeţean Neamţ şi la măsurile asiguratorii. Casează în parte sentinţa penală recurată, doar sub aspectele mai sus menţionate, reţine cauza spre rejudecare şi în fond; În temeiul art.18/1 alin.1 din Legea nr.78/2000, cu art.65 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1lit.a teza a II-a şi b Cod penal, pentru o durată de 2 (doi ani). În temeiul art.35 Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1lit.a teza a II-a şi b Cod penal, pentru o durată de 2 (doi ani). Constată achitat prejudiciul în sumă de 10.773,39 lei, la care a fost obligat inculpatul cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă A.P.I.A. – Centrul Judeţean Neamţ prin sentinţa penală recurată . În temeiul art. 357 alin.2 lit. c Cod procedură penală, raportat la art.163 Cod procedură penală, dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor proprietatea inculpatului, prin Ordonanţa nr.102/P/2012 din data de 19.09.2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău-fl.81 dosar u.p.) şi adusă la îndeplinire prin procesul – verbal de aplicare a sechestrului penal nr.102/P/2012 din data de 27.09.2012-fl.82 dosar u.p.), înscris în Cartea Funciară prin încheierea nr.24560 din data de 02.10.2012-fl.83-84 d.u.p. şi încheierea nr.24561 din data de 02.10.2012-fl.85-86 d.u.p., ambele ale Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Neamţ – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Roman. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului. II. În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul H***** M*****, prin reprezentantul convenţional Hârţan Ioan, împotriva sentinţei penale nr.113 din data de 15.03.2013, pronunţată de Judecătoria Roman, În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul să plătească statului suma de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.10.2013.

    Hotarare 1005/2013 din 04.10.2013
  • Sedinta din data de 19.09.2013 la ora 8:30

    Complet: R 7
  • Amână cauza

    Amână deliberarea şi pronunţarea cauzei la data de 04 octombrie 2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2013
  • Sedinta din data de 20.06.2013 la ora 8:30

    Complet: R 7
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 19 septembrie 2013, orele 8,30 R-7 amânări, pentru angajare apărător.

    Incheiere de sedinta din 20.06.2013
  • Sedinta din data de 18.06.2013 la ora 13:00

    Complet: R 7 amânări
  • Amână cauza

    În temeiul art.50, art.52 Cod procedură penală şi art.48 alin.1 lit.e şi alin.2 Cod procedură penală, cu referire la art.6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi art.9 alin.1 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, admite declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Neculai Cătălin Iacobuţ. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.06.2013.

    Incheiere abtinere din 18.06.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD