S* A** P*** S*
ReclamantP*** (***** S***** V******
PârâtI**** A****
CuratorAdmite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. APA PROD S.A, prin Director general Victor Arion, în contradictoriu cu pârâta P*** (***** S***** V******, şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 620.29 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate neachitate pe perioada mai 2011 – iunie 2013, şi la plata penalităţilor de 0.04% pentru fiecare zi de întârziere, calculate începând cu a 31-a zi de la data scadenţei fiecărei facturi neachitate în parte, până la data achitării efective a debitului principal, fără ca suma lor să depăşească suma acestuia. Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuielile de judecată în valoare de 150 de lei, din care 50 de lei reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, şi 100 de lei reprezentând onorariul curatorului special. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Hunedoara. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.03.2014.
Incheiere finala dezinvestire 525/2014 din 12.03.2014Admite cererea formulata de reclamanta. Încuviinţează citarea prin publicitate a pârâtei. Numeşte curator special pe doamna avocat I A, în vederea reprezentării intereselor pârâtei.
Incheiere finala dezinvestire 138/2014 din 17.01.2014