D**** A M********
IntimatC*** J******** D* P***** T********
RecurentRespinge recursul ca nefondat. Irevocabilă.
Hotarare 209/2014 din 15.01.2014În baza art.155 ind.1 din Codul de procedură civilă, suspendă soluţionarea recursului. Irevocabilă.
Incheiere suspendare din 11.09.2013După deliberare, apreciază că în cauză se impune suplimentarea materialului probator administrat în faza procesuală a fondului şi în acest sens, va dispune emiterea unei adrese către recurenta-pârâtă C*** J******** D* P***** T********, în vederea înaintării unei copii certificate pentru conformitate cu originalul a dosarului de pensionare întocmit pe numele intimatei-reclamante Dobre A. Margareta. Faţă de aceste considerente, urmează a amâna judecata pricinii, cu citarea intimatei-reclamante Dobre A. Margareta, dată pentru când recurenta-pârâtă C*** J******** D* P***** T********, are termen în cunoştinţă, în raport de dispoziţiile art.88 alin.51 raportat la art.153 alin. 1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.202/2010, dat fiind faptul că dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta aflată la dosar-fila 6, poartă semnătura funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei, ştampila instituţiei citate, precum şi precizarea că prin înmânarea citaţiei, sub semnătură de primire, personal sau prin reprezentant legal sau convenţional, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoştinţă şi termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată.
Incheiere de sedinta din 12.06.2013