E****** P**** R*****
InculpatCondamnă pe inculpatul ENĂŞOAE PETRU - ROBERT - la o pedeapsă de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 320/1 alin. 7 C.p.p.; - la o pedeapsă de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art 320/1 alin. 7 C.p.p. Conform art. 33 lit. a şi 34 lit. b C.p. contopeşte pedepsele aplicate astfel încât inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare. Cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. Conform art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal –3 ani şi 3 luni. Cu aplic. art. 71 alin. 5 Cod penal. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. În temeiul art. 191 C.p.p. obligă inculpatul să plătească statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 martie 2013.
Hotarare 78/2013 din 05.03.2013