H**** F* I*** F********
InculpatÎn baza art 379 pct 2 lit a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinţei penale nr 608 din 3 12 2012 a Tribunalului Maramureş, pe care o desfiinţează în parte, în ce priveşte temeiul achitării inculpatului HIF pentru infracţiunea prev de art 87 alin 2 din OUG 195/2002. Pronunţând o nouă hotărâre, în limitele de mai sus, în baza art 11 pct 2 lit a art 10 lit b/1 Cod procedură penală dispune achitarea inculpatului HIF, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante, prev de art 87 alin 2 din OUG nr 195/2002, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. În baza art 91 lit c Cod penal, art 18/1 Cod penal aplică inculpatului sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 700 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. II. În baza art 379 pct 1 lit b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul HIF împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza art 189 Cod procedură penală stabileşte suma de 50 lei ca onorariu parţial pentru apărător din oficiu, av Alexa Ionela Andreea, sumă ce se va avansa din FMJ. În baza art 192 alin 2 Cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar în baza art 192 alin 3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 4 martie 2013.
Hotarare 39/2013 din 04.03.2013AP : 4.03.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.02.2013AP: 25.02.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2013