S*** K**** P****** S*****
DebitorD*** A****
CreditorAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar În temeiul art.131 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei Dispune închiderea procedurii falimentului debitorului Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei Descarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului, Registrul Societăţilor Agricole, OCPI sau altor registre în care debitorul este înregistrat, pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Dispune plata din fondul ORC Argeş a sumei de 3000 lei reprezentând onorariu şi TVA reprezentând cheltuieli de procedură + cheltuieli judiciare către lichidatorul judiciar Cabinet Gorgoi Stelian Definitivă şi executorie. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare în BPI. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 19.05.2014 la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare 666/2014 din 19.05.2014Amână pronunţarea în cauză la data de 19.05.2014. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Mai 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2014Ia act de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv raport lunar de activitate şi adresă de la primărie referitoare la bunurile debitoarei. Având în vedere că din înscrisul emis de către primărie rezultă că debitoarea are un bun mobil – MITSUBISHI cu contract leasing, va pune în vedere lichidatorului judiciar depună la dosar relaţii asupra acestui bun, să completeze tabelul de creanţe cu suma reprezentând impozit în valoare de 167 lei, conform adresei de la primărie, urmând a se depune şi cerere de închidere a procedurii. Amână judecarea cauzei la 12.05.20+14. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 14.04.2014Ia act de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv tabelul preliminar completator de creanţe, tabelul definitiv consolidat de creanţe, adresă de la primăria de domiciliu a debitoarei referitoare la bunurile mobile şi imobile din averea acesteia. Pune în vedere lichidatorului judiciar să convoace adunarea creditorilor pentru a pune în discuţia acestora avansarea sumelor necesare continuării procedurii sau închiderea conform art. 131 din Legea 85/2006. Amână judecarea cauzei la 14.04.2014. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 03.02.2014Admite cererea administratorului judiciar În temeiul art.107 alin.1 lit.c din legea privind procedura insolvenţei. Dispune începerea procedurii falimentului debitorului În temeiul art.107 alin.2 din Legea insolvenţei, desemnează lichidator pe ec. Gorgoi Stelian cu retribuţie lunară de 1000 lei şi 10% din vânzarea bunurilor şi recuperarea creanţelor, din averea debitorului, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25. În temeiul art.107 alin.2 din legea privind procedura insolvenţei, dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor, Oficiului Registrului Comerţului, pentru efectuarea menţiunii precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor, născute în cursul procedurii la 27.12.2013 Fixează termenul pentru verificarea creanţelor, întocmirea tabelului suplimentar al creanţelor la 10.01.2014 Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 20.01.2014 În temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenţei dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Acordă termen de judecată la 03.02.2014 Definitivă şi executorie. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare în BPI. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.11.2013 la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare intermediara din 27.11.2013Amână pronunţarea la 27.11.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2013Ia act de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv depus adresă de la OCPI Argeş, raport de activitate, raport întocmit conform art. 54 din legea de insolvenţă, tabel preliminar de creanţe, raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei. Se afişează tabelul preliminar de creanţe la uşa instanţei. Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea perioadei de observaţie în procedura generală de insolvenţă. Amână judecarea cauzei la 25.11.2013. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 30.09.2013Admite cererea formulată de debitorul SC KAPPA PROIECT SRL Piteşti pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă. În temeiul art.32 alin.1 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului. În baza art.34 din Legea privind procedura insolvenţei; Numeşte administrator judiciar pe ec. gorgoi Stelian care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuţie de 1000 lei lunar şi 10% din valorificarea bunurilor din averea debitorului. În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 62 din Legea privind procedura insolvenţei, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschide conturi. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 19.07.2013 Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 31.07.2013 Fixează termenul pentru definitivarea tabelului de creanţe şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 14.08.2013 Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 07.08.2013 şi convoacă creditorii debitorului. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului de către lichidatorul judiciar. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. În baza art. 902 pct. 16 Cod civil va fi notată deschiderea procedurii în cartea funciară. Raportul prevăzut de art. 59 din Legea privind procedura insolvenţei va fi depus până la data de 02.09.2013 Acordă termen de judecată la 30.09.2013 Definitivă şi executorie. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 10.06.2013 la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare intermediara din 10.06.2013