Dosar 5422/121/2011 din 23.01.2013

omorul (art. 174 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5422/121/2011
Data dosar:
23.01.2013
Instanta:
Curtea de Apel Galați
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
omorul (art. 174 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.11.2013 la ora 8:30

    Complet: A4
  • Reducerea pedepsei

    dec. pen. 285/A Admite apelul declarat de inculpatul Toader (fost Stănescu) Vilson. Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 594 din 29.11.2012 a Tribunalului Galaţi, numai în ceea ce-l prive?te pe inculpatul Toader (fost Stănescu) Vilson şi în rejudecare: Reduce de la 18 ani închisoare la 9 ani închisoare pedeapsa principală şi de la 8 ani la 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, aplicate inculpatului Toader (fost Stănescu) Vilson pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. 1 în referire la art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal şi prin reţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea 682/2002. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Stănescu Aurelian Gigi, Stănescu Valeriu şi Stănescu Costel Marian împotriva sentinţei penale nr. 594 din 29.11.2012 a Tribunalului Galaţi. Respinge ca inadmisibil apelul declarat de Comisariatul pentru Societatea Civilă - Direcţia Generală de Monitorizare a Abuzurilor, Combaterea Infracţionalităţii şi Implementarea Relaţiilor cu U.E. şi NATO – Inspectoratul Judeţean Bacău împotriva aceleiaşi sentinţe penale. În baza art. 383 alin. 11 şi art. 350 Cod procedură penală, menţine starea de arest a inculpaţilor Stănescu Aurelian Gigi, Stănescu Valeriu, Stănescu Costel Marian şi Toader (fost Stănescu) Vilson. În baza art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata arestării preventive după cum urmează: - pentru inculpaţii Stănescu Aurelian Gigi şi Stănescu Valeriu de la data de 15.12.2010 la zi, respectiv 13.11.2013; - pentru inculpatul Stănescu Costel Marian de la data de 09.05.2011 la zi, respectiv 13.11.2013; - pentru inculpatul Toader (fost Stănescu) Vilson de la data de 29.06.2011 la zi, respectiv 13.11.2013. În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpaţii Stănescu Aurelian Gigi, Stănescu Valeriu, Stănescu Costel Marian, Toader (fost Stănescu) Vilson la plata a câte 250 lei fiecare şi pe apelantul Comisariatul pentru Societatea Civilă - Direcţia Generală de Monitorizare a Abuzurilor, Combaterea Infracţionalităţii şi Implementarea Relaţiilor cu U.E. şi NATO – Inspectoratul Judeţean Bacău la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluţionarea cauzei în apel. Suma de 400 lei, reprezentând onorariul parţial al avocaţilor din oficiu (200 lei – avocat Bugeac Laurenţiu şi 200 lei – avocat Turceac Lehăduş Simona) va fi avansată către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.11.2013.

    Hotarare 285/2013 din 13.11.2013
  • Sedinta din data de 12.11.2013 la ora 8:30

    Complet: A4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 13.11.2013

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2013
  • Sedinta din data de 04.11.2013 la ora 8:30

    Complet: A4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 12.11.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2013
  • Sedinta din data de 03.10.2013 la ora 8:30

    Complet: A4
  • Amână cauza

    pentru a se solicita relaţii de la DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti, în sensul de a ne comunica dacă inculpaţii Stănescu Aurelian Gigi şi Toader Vilson au formulat denunţuri, pentru a putea beneficia de dispoziţiile art. 19 din Legea 682/2002. Respinge, ca nefondate, cererile formulate de inculpaţii Stănescu Aurelian Gigi şi Stănescu Valeriu, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Respinge, ca nefondate, cererile formulate de inculpaţii Stănescu Costel Marian şi Toader Vilson, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. În baza art. 300/2 şi art. 160/b alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, constată că măsura arestării preventive a inculpaţilor Stănescu Aurelian Gigi, Stănescu Valeriu, Stănescu Costel Marian şi Toader Vilson este legală şi o menţine. Termen – 04.11.2013. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.10.2013.

    Incheiere de sedinta din 03.10.2013
  • Sedinta din data de 03.09.2013 la ora 8:30

    Complet: A4
  • Amână cauza

    La cererea apărătorilor aleşi ai apelanţilor inculpaţi, av. Vasîi Maria şi av. Ispas Sorin, aflaţi în imposibilitate de a se prezenta în instanţă. La cererea apelanţilor inculpaţi Stănescu Aurelian Gigi şi Stănescu Valeriu, pentru a-şi angaja un alt avocat, având în vedere că dl. av. Prunău Daniel a reziliat contractul de asistenţă juridică. Respinge, ca nefondate, cererile formulate de inculpaţii Stănescu Aurelian Gigi şi Stănescu Valeriu, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În baza art. 300/2 şi art. 160/b alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, constată că măsura arestării preventive a inculpaţilor Stănescu Aurelian Gigi, Stănescu Valeriu, Toader Vilson şi Stănescu Costel Marian este legală şi o menţine. Termen pentru soluţionarea apelurilor – 03.10.2013. Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.09.2013.

    Incheiere de sedinta din 03.09.2013
  • Sedinta din data de 22.07.2013 la ora 8:30

    Complet: Complet vacanta penal - apel
  • Termen intermediar

    Încheiere - În baza art. 300 ind. 2 şi art. 160 ind. b alin. 1 şi 3 Cod procedură penală menţine starea de arest a inculpaţilor Toader Vilson, Stănescu Costel Marian, Stănescu Aurelian şi Stănescu Valeriu. Respinge ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpaţi. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare pentru inculpaţi.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 22.07.2013
  • Sedinta din data de 04.06.2013 la ora 8:30

    Complet: A4
  • Amână cauza

    Pentru a se reveni cu adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, în sensul de a se face verificări şi cu privire la martorii cu identitate protejată Oprea Costel şi Ghiţă Daniel; Pentru a se reveni cu adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi pentru a ne comunica soluţia pronunţată în cauza privind pe martorii Rusu Mircea ş.a. Respinge, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul Tudor Vilson. Respinge, ca nefondate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă (obligarea de a nu părăsi ţara sau localitatea) formulate de inculpatul Stănescu Costel Marian. Respinge, ca nefondate cererile formulate de inculpaţii Stănescu Aurelian Gigi şi Stănescu Valeriu privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În baza art. 3002 şi art. 160b alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, constată că măsura arestării preventive a celor patru inculpaţi arătaţi mai sus este legală şi o menţine. Stabileşte termen intermediar pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpaţilor la data de 22.07.2013, cu citarea acestora. Termen pentru soluţionarea apelurilor – 03.09.2013. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.06.2013.

    Incheiere de sedinta din 04.06.2013
  • Sedinta din data de 14.05.2013 la ora 8:30

    Complet: A4
  • Amână cauza

    Admite în parte probatoriile solicitate de inculpaţii Toader Vilson, Stănescu Costel Marian, Stănescu Aurelian Gigi şi Stănescu Valeriu, respectiv: - audierea martorilor cu identitate protejată Oprea Costel, Pandele Stelea, Ghiţă Daniel şi Sorescu Adrian; - emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi pentru a se preciza stadiul cercetărilor faţă de numiţii Stănescu Mihail Gigi şi Stănescu Ionică, în privinţa cărora s-a disjuns cauza; - emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi pentru a se preciza stadiul cercetărilor faţă de martorii Rusu Mircea şi Popescu Constantin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă (urmare a plângerii penale formulate de inculpaţii Toader Vilson şi Stănescu Costel Marian – Dosar nr. 6013/P/2012). Respinge, ca neconcludente şi neutile cauzei restul probatoriilor solicitate de inculpaţi, vizând: - audierea martorului Şerban Marian; - efectuarea expertizei tehnico-ştiinţifice; - solicitarea de date privind traseul telefonului martorului Rusu Mircea; - audierea în calitate de martori a numiţilor Stănescu Ionică, Stănescu Mihail Gigi, Stănescu Costel; - reaudierea martorilor cu identitate protejată Rusu Mircea, Popescu Constantin şi Dorobăţ Georgian. Termen – o4.06.2013. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.05.2013

    Incheiere de sedinta din 14.05.2013
  • Sedinta din data de 08.05.2013 la ora 8:30

    Complet: A4
  • Amână cauza

    Respinge, ca nefondate, cererile vizând revocarea măsurii arestării preventive, precum şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpaţii Stănescu Costel Marian şi Toader Vilson. Respinge, ca nefondate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpaţii Stănescu Aurelian Gigi şi Stănescu Valeriu. În baza art. 300/2 şi art. 160/b alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, constată că măsura arestării preventive a celor patru inculpaţi arătaţi mai sus este legală şi o menţine. Amână pronunţarea asupra cererilor de probatorii la data de 14.05.2013. Termen - 04.06.2013. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.05.2013.

    Incheiere de sedinta din 08.05.2013
  • Sedinta din data de 02.04.2013 la ora 8:30

    Complet: A4
  • Amână cauza

    la cererea apărătorului ales al apelantului inculpat Toader Vilson, av. Sorescu Gheorghe, pentru pregătirea apărării. Respinge, ca nefondate, cererile formulate de inculpaţii Stănescu Aurelian Gigi, Stănescu Valeriu, Stănescu Costel Marian şi Toader Vilson, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În baza art. 300/2 şi art. 160/b alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, constată că măsura arestării prteventive a celor patru inculpaţi arătaţi mai sus este legală şi o menţine. Termen - 08.05.2013. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.04.2013.

    Incheiere de sedinta din 02.04.2013
  • Sedinta din data de 04.03.2013 la ora 8:30

    Complet: A4
  • Amână cauza

    la cererea apărătorului ales al inculpatului Stănescu Costel, av. Ispas Sorin, pentru pregătirea apărării, şi la cererea inculpatului Toader Vilson pentru a-şi angaja avocat- Încheiere - Respinge, ca nefondate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpaţii Stănescu Costel Marian şi Toader Vilson. Respinge, ca nefondate,cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau cu măsura obligării de a nu părăsi ţara formulate de inculpaţii Stănescu Aurelian Gigi şi Stănescu Valeriu. În baza art. 300/2 şi art. 160/b alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, constată că măsura arestării preventive a celor patru inculpaţi arătaţi mai sus este legală şi o menţine. Termen - 02.04.2013. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.03.2013.

    Incheiere de sedinta din 04.03.2013
  • Sedinta din data de 24.01.2013 la ora 8:30

    Complet: A4
  • Termen intermediar

    Respinge, ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării opreventive cu măsura prevemntivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpaţii Stănescu Aurelian Gigi, Stănescu Valeriu, Stănescu Costel Marian şi Toader Vilson. În baza art. 300/2 şi art. 160/b alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, constată că măsura arestării preventive a celor patru inculpaţi arătaţi mai sus este legală şi o menţine. Termen pentru soluşţionarea apelurilor - 04.03.2013. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.01.2013.

    Incheiere de sedinta din 24.01.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD