S*** S***** A*** S*****
DebitorD******* G******* A F********* P****** A**** P***** A*********** F********* P****** P******
CreditorP******* P******
CreditorÎn temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, dispune închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea din registrul comerţului a debitoarei În baza art. 136 din Legea nr. 85/2006, descarcă lichidatorul judiciar Lichidări Info Consult SPRL, de orice îndatorire sau responsabilitate faţă de debitor şi averea sa, faţă de procedură, creditor şi asociaţi. În temeiul art. 135 din lege, dispune notificarea sentinţei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş, Oficiului Registrului Comerţului Argeş, în vederea efectuării menţiunii de radiere şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În temeiul art. 902 pct. 16 Cod civil, dispune notificarea sentinţei OCPI Argeş, în vederea notării în cartea funciară a închiderii procedurii. Ia act că nu s-a solicitat acordarea onorariului lichidatorului judiciar din fondul de lichidare. Executorie în temeiul art 12 alin 1 din Legea 85/2006. Cu cale de atac numai apelul în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul specializat Argeş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.01.2017.
Hotarare 12/2017 din 11.01.2017Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar dovada notificării creditorilor cu propunerea de închidere a procedurii de insolvenţă. Amână judecarea cauzei la 11.01.2017, în vederea în vederea citării părţilor prin BPI cu menţiunea avansării sumelor necesare continuării procedurii sau discutarea propunerii de închidere a procedurii de insolvenţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.12.2016
Incheiere de sedinta din 14.12.2016Amână judecarea cauzei la 05.10.2016, în vederea valorificării bunului mobil al debitoarei. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.09.2016.
Incheiere de sedinta din 07.09.2016Amână judecarea cauzei la 07.09.2016, în vederea soluţionării irevocabile a acţiunii în anulare transfer patrimonial. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.04.2016.
Incheiere de sedinta din 20.04.2016Amână judecarea cauzei la 20.04.2016, în vederea soluţionării irevocabile a acţiunii în anulare transfer patrimonial. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.01.2016.
Incheiere de sedinta din 13.01.2016Amână judecarea cauzei la 13.01.2016, în vederea soluţionării acţiunii în anulare transfer patrimonial. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.09.2015.
Incheiere de sedinta din 23.09.2015Ia act că s-a depus la dosar dovada de împuternicire a practicianului în insolvenţă Banu Gheorghe de reprezentare a societăţii de insolvenţă. Amână judecarea cauzei la 09.09.2015, în vederea soluţionării acţiunii în anulare transfer patrimonial. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 6.05.2015.
Incheiere de sedinta din 06.05.2015Amână judecarea cauzei la 6.05.2015, pentru lipsă de procedură şi în vederea soluţionării acţiunii în anulare transfer patrimonial. Se citează părţile prin BPI, cu menţionarea noului sediu al instanţei. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.02.2015.
Incheiere de sedinta din 11.02.2015Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar dovada publicării în BPI a completării raportului cauzal. Amână judecarea cauzei la 11.02.2015, în vederea soluţionării acţiunii în anulare transfer patrimonial. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 5.11.2014.
Incheiere de sedinta din 05.11.2014Pune în vedere lichidatorului judiciar să depune la dosar înscrisurile la care face referire în raportul de activitate de la fila 101, respectiv copia facturii fiscale şi copia chitanţei ca urmare a valorificării bunurilor, precum şi pentru promovarea acţiunii în anularea transferului patrimonial având ca obiect un auto BMW. Amână judecarea cauzei la 5.11.2014. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 4.06.2014
Incheiere de sedinta din 04.06.2014Amână judecarea cauzei la 4.06.2014, în vederea citării părţilor prin BPI cu menţiunea discutării avansării sumelor necesare continuării procedurii sau propunerii de închidere a procedurii de insolvenţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.03.2014
Incheiere de sedinta din 26.03.2014Amână judecarea cauzei la 26.03.2014, în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 4.12.2013
Incheiere de sedinta din 04.12.2013Se afişează tabelul definitiv al creanţelor la uşa instanţei. Amână judecarea cauzei la 4.12.2013, în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.09.2013
Incheiere de sedinta din 11.09.2013Admite cererea debitoarei S*** S***** A*** S***** pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă. În temeiul art. 32 alin.1 teza a-II-a din L 85/2006 privind procedura de insolvenţă dispune deschiderea procedurii de insolvenţă în formă simplificată a debitoarei S*** S***** A*** S*****, cu sediul în Piteşti, str. Râurilor, nr. 19, jud. Argeş, J03/203/2003, CUI 15220942/2003. În baza art. 107 alin.2 din lege dizolvă societatea şi ridică dreptul de administrare al debitoarei. În temeiul art. 107 din Legea privind procedura de insolvenţă numeşte lichidator judiciar provizoriu pe Lichidări Info Consult SPRL, cu sediul în Câmpulung, str. N.Iorga, nr. 21, bl. A40, ap.10, jud. Argeş, care va îndeplini atribuţiile prev. de art. 25 din lege cu o retribuţie lunară de 1000 lei, la care se adaugă TVA, în funcţie de prevederile legale. În temeiul art. 107 din legea privind procedura de insolvenţă, dispune notificarea privind intrarea în procedura simplificată a insolvenţei a debitoarei, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acesteia: asociaţilor, tuturor creditorilor notificaţi conform art. 61 din Legea 85/2006 şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea efectuării menţiunii, conform prevederilor Codului de Procedură Civilă, prin publicare pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi Pune în vedere debitorului obligaţia prevăzută de art. 44 din Legea 85/2006, sub sancţiunea prevăzută de art. 108 ind. 1 Cod procedură civilă, iar lichidatorului, obligaţia prev. de art.45 din lege. Fixează termen pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la deschiderea procedurii de 10 zile de la notificarea prevăzută de art. 61 din lege. Opoziţiile formulate se vor timbra conform art. 6 lit.c din Legea 146/1997, cu 120 lei taxă de timbru şi 5 lei timbru judiciar. Fixează termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă la 9.07.2013. Declaraţiile se vor timbra conform art. 6 lit.c din Legea nr. 146/197, cu 120 lei taxă de timbru şi 5 lei timbru judiciar. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 19.07.2013. Dispune lichidatorului judiciar, conform art. 73 alin.2 din Legea 85/2006, modificată prin Legea nr. 169/2010 publicarea în Buletinul Procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar, în condiţiile reglementate de art. 77 alin.2 din aceeaşi lege. Fixează termen limită pentru depunerea contestaţiilor la tabelul preliminar de către debitor, creditori, alte persoane interesate: 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de insolvenţă a acestui tabel, iar pentru soluţionarea contestaţiilor şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 5.08.2013. Contestaţiile se vor timbra conform art. 6 lit.c din Legea nr. 146/1997, cu 120 lei taxă timbru şi 5 lei timbru judiciar. Fixează data şedinţei Adunării creditorilor la 24.07.2013. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului de către lichidatorul judiciar, care va întocmi raportul prevăzut de art. 59 din lege în termen de 40 de zile de la numire şi rapoarte de activitate lunară prev. de art. 21 din lege, din care un extras al raportului lunar se va publica în Buletinul Procedurilor de insolvenţă. Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei contul urmând a fi deschis de lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Dispune notificarea deschiderii procedurii la cartea funciară. Termen la 11.09.2013 pentru continuarea procedurii. Executorie . Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Mai 2013
Incheiere de sedinta din 29.05.2013