C**** T***
InculpatR*** C***** M******
Parte vătămatăÎn temeiul art.182 alin.2 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a şi art.76 alin.1 lit.d Cod penal din 1968, cu aplicarea art.5 C.pen., condamnă pe inculpatul C**** T*** la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, în formă calificată. În temeiul art.71 Cod Penal din 1968, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II a şi lit.b Cod Penal din 1968 pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art.81 Cod Penal din 1968, cu aplicarea art.5 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 3 ani şi 2 luni reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art.82 Cod Penal. În temeiul art.71 alin.5 Cod Penal din 1968, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art.359 Cod Procedură Penală din 1968, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod Penal din 1968 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. Ia act că părţile vătămate R*** C***** M****** şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan Cel Nou” Suceava nu s-au constituit părţi civile. În temeiul art.274 alin1 Cod Procedură Penală, obligă inculpatul la plata sumei de 510 lei către stat, reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 110 lei pentru faza de urmărire penală, iar suma de 400 lei pentru faza de judecată. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu Grădinariu Aida, în cuantum de 200 de lei, conform delegaţiei 2322 din 10.09.2013, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava şi rămâne în sarcina statului. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.04.2014.
Hotarare 143/2014 din 10.04.2014Amână pronunţarea la data de 10 aprilie 2014. Pronunţată în şefdinţă publică, azi, 26 martie 2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.03.2014Fixează termen pentru pronunţare la data de 26 martie 2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 martie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2014Admite proba testimonială solicitată de procuror, constând în audierea martorului Scriban Petrea. Pune în vedere părţilor să formuleze concluzii cu privire la aplicarea, în prezenta cauză, a legii mai favorabile, pentru a fi expuse la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 12 martie 2014, pentru când se va cita martorul Scriban Petrea, cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 5 februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 05.02.2014Amână judecarea cauzei la data de 5 februarie 2014, pentru când se va cita partea vătămată, cu mandat de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 4 decembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 04.12.2013Amână judecarea cauzei la data de 4 decembrie 2013, pentru când se va cita martorul din lucrări Cucu Ionica Adriana, cu mandat de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 23 octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 23.10.2013Se va emite adresă către Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru a comunica dacă se constituie parte civilă cu privire la cheltuielile ocazionate de internarea părţii vătămate R*** C***** M****** în Secţia Urologie în perioada 04.02-10.02.2012. Amână judecarea cauzei la data de 23 octombrie 2013, pentru când se va cita martorul din lucrări Cucu Ionica Adriana. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11 septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 11.09.2013