Dosar 556/174/2013 din 31.07.2013

Infracţiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 556/174/2013
Data dosar:
31.07.2013
Instanta:
Judecătoria Agnita
Departament:
Sectia Generala
Obiect:
Infracţiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.10.2013 la ora 14:00

    Complet: C2
  • Condamnare

    Conform art.33 lit.a) şi art.34 lit.b) C.pen., aplică inculpatului F.F. pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional şi furt de arbori care au fost tăiaţi fără drept din fondul forestier naţional, în formă continuată, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii pe o durată de 3 ani şi 4 luni, termen de încercare. Ia act de faptul că Oraşul Agnita, prin Primar, nu s-a constituit parte civilă în cauză. Admite acţiunea civilă exercitată de D******* S****** S**** P*** O***** S***** A***** şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei reprezentând contravaloare pagubă, restul prejudiciului fiind recuperat. Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Cu recurs.

    Hotarare 69/2013 din 25.10.2013
  • Sedinta din data de 23.10.2013 la ora 10:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea hotărârii în cauză la data de 25.10.2013, ora 14,oo, având nevoie de timp pentru deliberare.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2013
  • Sedinta din data de 09.10.2013 la ora 10:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 23.10.2013 pentru când se repetă procedura de citare cu inculpatul F.F., lipsă de la dezbateri, cu mandat de aducere.

    Incheiere de sedinta din 09.10.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD