S* C***** L******* S**
ReclamantA************ F********* P****** T********
PârâtD******* G******* A F********* P****** T****
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Finanţelor Publice Timişoara. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D******* G******* A F********* P****** T**** . Admite acţiunea precizată.
Hotarare 3508/2013 din 19.06.2013R O M Â N I A TRIBUNALUL TIMIŞ SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL ÎNCHEIERE Şedinţa publică din data de 29 MAI 2013 Instanţa constituită din: PREŞEDINTE: SORINA LUPŞA GREFIER: CORINA IOVAN-BELU Pe rol se află soluţionarea cererii de chemare în judecată privind pe reclamantul S* C***** L******* S** în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞOARA, având ca obiect pretenţii. La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamantul, prin reprezentant convenţional, avocat, Stepanian Klara, în temeiul împuternicirii avocaţiale, depusă în şedinţă publică, lipsă fiind pârâta. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei faptul că la data de 13.05.2013, reclamantul, a depus, la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanţei, o cerere completatoare a acţiunii principale, prin care solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data achitării taxei şi până la data efectivă a restituirii sumei, precum şi introducerea în cauză a DIRECŢIEI GENERALE A FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞ, în calitate de pârâtă, iar pârâta, Administraţia Finanţelor Publice Timişoara, a depus, la dosarul cauzei, la data de 24.04.2013, prin serviciul de registratură al instanţei, întâmpinare. Reclamantul, prin reprezentant, depune în şedinţă publică, împuternicire avocaţială, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 43 lei, şi timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei, precum şi un set de înscrisuri constând în dovada provenienţei comunitare a autovehiculului, actele de identitate ale autovehiculului, decizia de calcul a taxei de poluare, chitanţa de plată a taxei de poluare, contestaţia prealabilă formulată, decizia de restituire, contestaţia împotriva deciziei de restituire, precum şi decizia emisă de D******* G******* A F********* P****** T****, în soluţionarea contestaţiei, în câte 3 exemplare. Instanţa înmânează reclamantului, prin reprezentant, în temeiul dispoziţiilor art. 96 Cod procedură civilă, un exemplar al întâmpinării depuse de pârâtă. TRIBUNALUL, Având în vedere cererea formulată de către reclamant, privind introducerea în cauză a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş, în calitate de pârâtă, în baza art. 132 Cod procedură civilă, urmează a lua act de cererea de completare a cererii de chemare în judecată, sub aspectul părţilor şi obiectului, urmând a fi citată în calitate de pârâtă D******* G******* A F********* P****** T****, astfel cum a solicitat reclamantul în cererea completatoare, cu copie de pe cererea de chemare în judecată, de pe cererea completatoare, precum şi de pe înscrisurile doveditoare aflate la dosar. Va dispune comunicarea către pârâta, Administraţia Finanţelor Publice Timişoara, a cererii completatoare, precum şi a actelor anexate. DISPUNE Comunică către pârâta, Administraţia Finanţelor Publice Timişoara, cererea completatoare, precum şi actele anexate. Amână judecarea cauzei si acordă termen de judecată la data de 19.06.2013, sala 161, ora 11, pentru când reclamantul şi pârâta, Administraţia Finanţelor Publice Timişoara, au termen în cunoştinţă, şi pentru când se citează D******* G******* A F********* P****** T****, în calitate de pârâtă, cu copie de pe cererea de chemare în judecată, de pe cererea completatoare, precum şi de pe înscrisurile doveditoare aflate la dosar, cu menţiunea de a depune la dosar întâmpinare, cel mai târziu cu 5 zile înainte de următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţa publică, azi 29.05.2013. PREŞEDINTE, GREFIER, SORINA LUPŞA CORINA IOVAN-BELU TERMEN DE JUDECATĂ: 19.06.2013, sala 161, ora 11, completul – CS-TAXE 2 TC:Reclamant - S* C***** L******* S** – avocat Stepanian Klara. TC: Pârât - ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞOARA - se comunică cererea completatoare şi înscrisurile anexate. NR: Pârât - D******* G******* A F********* P****** T**** - se citează cu copie de pe cererea de chemare în judecată, de pe cererea completatoare, precum şi de pe înscrisurile doveditoare aflate la dosar, cu menţiunea de a depune la dosar întâmpinare, cel mai târziu cu 5 zile înainte de următorul termen de judecată. C.I.B./29.05.2013/1 ex. citaţii-1+ menţ. PENTRU A FI CITATĂ ÎN CALITATE DE PÂRÂTĂ D******* G******* A F********* P****** T****.
Incheiere de sedinta din 29.05.2013