C****** I***
InculpatŞ****** T*****
Parte civilăŞ****** M****
Parte civilăÎn temeiul art. 208 alin. 1 , art. 209 alin. 1 lit. „g” şi „i” cod penal , cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 cod procedură penală condamnă inculpatul (cu datele personale din dosar), la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dauna părţilor vătămate . În temeiul prevederilor art. 71 alin. 1 şi 2 cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. „a” - teza a doua ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b) cod penal ( dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) , pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 , 82 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei , stabilind un termen de încercare de 4(patru) ani . În temeiul prevederilor art. 71 alin. 5 cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale. În temeiul art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal privind situaţiile care atrag revocarea suspendării condiţionate a pedepsei. Admite acţiunea civilă formulată de către părţile civile împotriva inculpatului ,în sensul că obligă inculpatul la plata sumei de 8500 lei către părţile civile , reprezentând daune materiale . În temeiul art. 191 alin. 1 cod proc. pen. , obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 360 lei ,din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu . Dispune plata sumei de 200 lei din fondurile MJLC către Baroul Timiş , pentru plata onorariului avocatului din oficiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare .
Hotarare 255/2013 din 16.05.2013Amânat în vederea citării inculaptului cu mandat de aducere cu executare efectivă şi a părţii civile.
Incheiere de sedinta din 11.04.2013