R**** N* A***** C*****
InculpatC************* P***** T****
Parte civilăS.P.nr. 535/2014 Condamnă pe inculpatul R.A.C. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt de arbori, prevăzută de art. 110 alin. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 CPP. Constată că prezenta infracţiune, comisă la data de 09.04.2012, a fost săvârşită în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a CP, cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pe durata unui termen de încercare de 1 an, aplicată prin sentinţa penală nr. 865/20.06.2012 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 12.737/190/2011, definitivă la data de 10.07.2012 prin neexercitarea căii de atac. În baza art. 85 alin. 1 CPP, dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 865/2012 a Judecătoriei Bistriţa. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 865/2012 a Judecătoriei Bistriţa în elementele ei componente şi repune pedepsele în individualitatea lor, după cum urmează: - 4 luni închisoare pentru săvârşirea, la data de 13/14.03.2010, a infracţiunii silvice prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a şi c din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 99 şi următoarele CP; - 4 luni închisoare pentru săvârşirea, la data de 13/14.03.2010, a infracţiunii silvice prevăzute de art. 110 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a şi c din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 99 şi următoarele CP; - 1 lună închisoare pentru săvârşirea, la data de 13/14.03.2010, a infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 99 şi următoarele CP. În temeiul art. 5 NCP raportat la art. 36 alin. 1 şi art. 34 lit. b CP, contopeşte pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecăţii în prezentul dosar cu pedepsele de 4 luni închisoare, 4 luni închisoare şi respectiv 1 lună închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 865/2012 a Judecătoriei Bistriţa, în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b CP. Conform art. 5 NCP raportat la art. 85 alin. 3 CP şi art. 81 alin. 2 CP, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului şi implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 alin. 5 CP, sens în care stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, în condiţiile art. 82 alin. 1 CP – care se calculează de la data de 10.07.2012, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 865/2012 a Judecătoriei Bistriţa. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 CP. Dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 700 lei reprezentând echivalentul în bani al atelajului ştraif şi al celor doi cai folosiţi la săvârşirea infracţiunii. Obligă inculpatul la plata sumei de 106,90 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părţii civile C************* P***** T****, cu sediul în localitatea Sebiş, nr. 36, judeţul Bistriţa-Năsăud. Potrivit art. 274 alin. 1 NCPP, obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2014.
Hotarare 535/2014 din 10.04.2014amână pronunţarea pentru data de 10 aprilie 2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.04.2014amână pronunţarea pentru data de 03 aprilie 2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.03.2014amână pronunţarea pentru data de 27 martie 2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2014se va ataşa dosarul în care s-a pronunţat SP nr. 865/2012 al Judecătoriei Bistriţa
Incheiere de sedinta din 27.02.2014se va cita inculpatul cu citaţie şi mandat de aducere, se va cita partea vătămată cu menţiunea de a aplica ştampila pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, se va efectua adresă la IPJ BN pentru a se comunica fişa de cazier judiciar a inculpatului, se va ataşa dosarul în care s-a pronunţat SP nr. 865/2012 al Judecătoriei Bistriţa.
Incheiere de sedinta din 16.01.2014se va cita inculpatul cu citaţie şi mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 28.11.2013repune cauza pe rol
Incheiere de sedinta din 31.10.2013amână pronunţarea pentru data de 31 octombrie 2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.10.2013amână pronunţarea pentru data de 24 octombrie 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2013neîndeplinită procedura de citare cu partea civilă.
Incheiere de sedinta din 19.09.2013