Dosar 5616/102/2013 din 25.11.2013

contestaţie decizie de sancţionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5616/102/2013
Data dosar:
25.11.2013
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de sancţionare
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.06.2014 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul Raţ Cornel Valentin, în contradictoriu cu pârâta S.C. Ambient S.A. Anulează decizia nr. 4374/12.11.2013, emisă de pârâtă. Anulează decizia nr. 575/18.10.2013, emisă de pârâtă. Anulează declaraţia cu nr. de autentificare 896/15.10.2013 dată de reclamant în faţa notarului public Fărcaş Delia Mariana. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu toate drepturile salariale de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data de 21.10.2013 şi până la data de 12.11.2013. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 13.889,40 lei, reprezentând drepturi salariale pentru 120 de zile lucrate în zile de repaus săptămânal în perioada 14.04.2011 – 12.11.2013. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie.

    Hotarare 935/2014 din 24.06.2014
  • Sedinta din data de 17.06.2014 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână pronunţarea

    AP 24.06.2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2014
  • Sedinta din data de 20.05.2014 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    cităm martorii de la adresele indicate

    Incheiere de sedinta din 20.05.2014
  • Sedinta din data de 17.04.2014 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Repus pe rol

    Repus pe rol, termen la 20 mai 2014

    Incheiere de sedinta din 17.04.2014
  • Sedinta din data de 15.04.2014 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    AP. 17.04.2014

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2014
  • Sedinta din data de 08.04.2014 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână pronunţarea

    AP. 15.04.2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2014
  • Sedinta din data de 25.03.2014 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru ca reclamantul să participe la o şedinţă de informare privind avantajele medierii

    Incheiere de sedinta din 25.03.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD