Dosar 562/314/2013 din 21.01.2013

revendicare imobiliară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 562/314/2013
Data dosar:
21.01.2013
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
revendicare imobiliară
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.12.2013 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Admite cererea

    Admite acţiunea având ca obiect „revendicare imobiliară” formulată de reclamantul Griga Ionuţ în contradictoriu cu pârâtul D******* Z*****. Obligă pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 148 mp teren, parte din suprafaţa totală de 2600 mp, teren situat în intravilan satului Rusii Manastioara, comuna Udeşti, judeţul Suceava, dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7313 din data de 29.11.1999 de către Biroul Notarului Public Ion Lostun, astfel cum a fost identificată potrivit schiţei din anexa nr. 1 a raportului de expertiză întocmit în cauză (fila 67). Obligă pârâtul să ridice construcţiile aflate pe suprafaţa de 148 mp teren, parte din suprafaţa totală de 2600 mp, teren situat în intravilan satului Rusii Manastioara, comuna Udeşti, judeţul Suceava, dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7313 din data de 29.11.1999 de către Biroul Notarului Public Ion Lostun, astfel cum au fost identificate în schiţa din anexa nr. 2 a raportului de expertiză întocmit în cauză (fila 68). Obligă pârâtul să plătească reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 2.760 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert şi onorariu avocat (astfel cum a fost redus). Respinge cererea pârâtului privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.12.2013.

    Hotarare 6149/2013 din 19.12.2013
  • Sedinta din data de 12.12.2013 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 19.12.2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.12.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2013
  • Sedinta din data de 21.11.2013 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână cauza

    Încuviinţează pentru pârât proba cu interogatoriul reclamantului, solicitată prin apărător. Pune în vedere pârâtului, prin apărător, să depună la dosar lista cu întrebările formulate în vederea administrării probei cu interogatoriul reclamantului. Încuviinţează pentru pârât proba testimonială solicitată prin apărător. Limitează numărul martorilor la unu, respectiv Ciutac Constantin. Ia act de faptul că pârâtul, prin apărător, s-a obligat să asigure prezenţa martorului la următorul termen de judecată. Menţine în sarcina reclamantului, prin mandatar, obligaţia de a depune la dosar dovada achitării diferenţei de onorariu aferent lucrării de expertiză în cuantum de 1300 lei, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la data de 12 decembrie 2013, pentru când se va cita reclamantul cu menţiunea „personal la interogatoriu”. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 noiembrie 2013.

    Incheiere de sedinta din 21.11.2013
  • Sedinta din data de 31.10.2013 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea formulată de către apărătorul pârâtului, acordă termenul solicitat în vederea studierii raportului de expertiză. Pune în vedere părţilor ca în cazul în care au obiecţiuni cu privire la raportul de expertiză întocmit de către d-na expert Oanea Mădălina să le formuleze în scris şi să le depună la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de judecată. Pune în vedere reclamantului, prin mandatar, să depună la dosar dovada achitării diferenţei de onorariu aferent lucrării de expertiză în cuantum de 1300 lei. Amână judecarea cauzei la data de 21 noiembrie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31 octombrie 2013.

    Incheiere de sedinta din 31.10.2013
  • Sedinta din data de 03.10.2013 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână cauza

    Se va reveni cu adresă către expert Oanea Mădălina pentru a depune la dosar raportul de expertiză, cu precizarea că în cazul în care nu se va conforma dispoziţiilor instanţei se va dispune sancţionarea acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 108 ind. 1 pct. 2 lit. c din Codul de procedură civil. Se va reveni cu adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a comunica termenul acordat. Amână judecarea cauzei la data de 31 octombrie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 3 octombrie 2013.

    Incheiere de sedinta din 03.10.2013
  • Sedinta din data de 05.09.2013 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână cauza

    Se va reveni cu adresă către expert Oanea Mădălina pentru a depune la dosar raportul de expertiză. Se va reveni cu adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a comunica termenul acordat. Amână judecarea cauzei la data de 3 octombrie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 5 septembrie 2013.

    Incheiere de sedinta din 05.09.2013
  • Sedinta din data de 13.06.2013 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână cauza

    Încuviinţează următoarele obiective în vederea efectuării lucrării de expertiză dispusă în cauză: 1. Să se identifice suprafaţa de 2600 mp teren menţionată în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7313/29.11.1999 de BNP Ion Lostun, identic cu parcela 172/4 înscrisă în CF nr. 850 a Comunei Cadastrale Ruşii Mănăstioara; 2. Să se întocmească un istoric cadastral al parcelei, în sensul de a se preciza dacă au existat alipiri, dezlipiri, deschiderea altor cărţi funciare; 3. Să se identifice suprafaţa de 148 mp revendicată de reclamantă, precum şi să se identifice suprafaţa de 148 mp menţionată în înscrisul sub semnătură privată intitulat contract de vânzare cumpărare încheiat la data de 19.07.2000, precum şi să se precizeze dacă între cele două suprafeţe de 148 mp există identitate; 4. Să se stabilească dacă pârâtul ocupă vreo suprafaţă din terenul reclamantului; 5. Să se identifice construcţiile existente pe terenul în litigiu. Respinge obiectivul numărul doi propus de către pârât ca nefiind util soluţionării cauzei. De asemenea, respinge obiectivul numărul trei propus de către pârât având în vedere că proba în ceea ce priveşte plata impozitului se poate face prin înscrisuri. Se va emite adresă către expert Oanea Mădălina pentru a depune la dosar raportul de expertiză. Se vor comunica în copie listele cu obiective formulate de către părţi. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a comunica termenul acordat. Prorogă încuviinţarea probei cu interogatoriul reclamantului şi a probei cu martori solicitate de către pârât după efectuarea lucrării de expertiză dispusă în cauză. Prorogă soluţionarea cererii formulate de către apărătorul reclamantului de a se reveni asupra decăderii acestuia din proba cu interogatoriul pârâtului după efectuarea lucrării de expertiză dispusă în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 5 septembrie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 iunie 2013.

    Incheiere de sedinta din 13.06.2013
  • Sedinta din data de 27.05.2013 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână cauza

    Decade reclamantul din proba cu interogatoriul pârâtului. Pune în vedere mandatarei reclamantului să depună până la următorul termen de judecată la dosar dovada achitării onorariului provizoriu aferent lucrării de expertiză dispusă în cauză şi lisat cu obiectivele propuse în vederea administrării probei cu expertiza specialitatea topografie dispusă în cauză. Prorogă încuviinţarea probei cu interogatoriul reclamantului şi a probei cu martori solicitate de către pârât la următorul termen de judecată. Se va înainta d-nei grefier şef al Judecătoriei Suceava originalul contractului de vânzare cumpărare depus la acest termen la dosar de către pârât cu rugămintea de a fi depus la Registrul de valori şi mijloace de probă al instanţe. Amână judecarea cauzei la data de 13 iunie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27 mai 2013.

    Incheiere de sedinta din 27.05.2013
  • Sedinta din data de 22.04.2013 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână cauza

    Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Pune în vedere părţilor să depună la dosar înscrisurile pe care le consideră utile soluţionării cauzei. Se va emite adresă către Primăria comunei Udeşti pentru a preciza cine plăteşte impozitul aferent suprafeţei de 148 mp, p.f. 172/4 înscrisă în CF 850 şi respectiv pentru suprafaţa de 148 mp, p.f. 172/4 înscrisă în CF 960, dacă s-au eliberat autorizaţii de construire pentru imobilele edificate pe acest teren, iar în caz afirmativ să comunice documentaţia care a stat la baza emiterii acelei autorizaţii. Încuviinţează pentru reclamant proba cu interogatoriul pârâtului. Pune în vedere apărătoarei reclamanţilor să depună la dosar lista cu întrebările formulate în vederea administrării probei cu interogatoriul pârâtului. Încuviinţează pentru reclamant proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie. Prin tragere la sorţi, în temeiul art. 202 C.proc.civ. numeşte pentru efectuarea expertizei specialitatea topografie pe doamna expert Oanea Mădălina (poziţia 14). Stabileşte onorariul provizoriu aferent lucrării de expertiză dispusă în cauză în cuantum de 800 lei în sarcina reclamantului, prin apărător. Pune în vedere părţilor să formuleze şi să depună la dosar cu cel puţin cinci zile înainte de următorul termen de judecată lista cu obiectivele propuse în vederea administrării probei cu expertiza specialitatea topografie dispusă în cauză. Se va emite adresă către BLEx Suceava prin care se va aduce la cunoştinţă faptul că a fost desemnat în vederea efectuării lucrării de expertiză în specialitatea topografie doamna expert Oanea Mădălina. Prorogă încuviinţarea probei cu interogatoriul reclamantului şi a probei cu martori solicitate de către pârât la următorul termen de judecată. Pune în vedere pârâtului, prin apărător, să prezinte la termenul următor de judecată originalul contractului depus la fila 20 dosar. Amână judecarea cauzei la data de 27 mai 2013, pentru când se va cita pârâtul cu menţiunea „personal la interogatoriu”. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 aprilie 2013.

    Incheiere de sedinta din 22.04.2013
  • Sedinta din data de 28.03.2013 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână cauza

    Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a mandatarei invocată de către pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Respinge cererea de suspendare a judecării prezentei cauze formulată de către pârât, ca neîntemeiată. Fixează termen de judecată la data de 22.04.2013. Cu drept de a formula recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.03.2013.

    Incheiere de sedinta din 28.03.2013
  • Sedinta din data de 25.03.2013 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 28.03.2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.03.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2013
  • Sedinta din data de 25.02.2013 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea formulată de către reclamant, prin apărător, sens in care acordă termenul solicitat în vederea studierii întâmpinării şi a pregătirii apărării. Prorogă punerea în discuţia părţilor a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, precum şi a cererii de suspendare a cauzei în temeiul art. 244 C.p.c., invocate şi solicitate de către pârât, prin întâmpinare, la termenul următor de judecata. Amână judecarea cauzei la data de 25 martie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă prin apărător. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 februarie 2013.

    Incheiere de sedinta din 25.02.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD