G******** F****** S***** c* d** a*** l* c*** A** I*** L**** A*****
ContestatorS* C******** R****** S***
IntimatAdmite în parte contestaţia. Anulează în parte decizia nr. RU 829/26.06.2013 emisă de intimată, în sensul că înlocuieşte măsura disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă, prevăzută. de art. 248 alin. 1 lit. e Codul muncii, cu măsura disciplinară a reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. c Codul muncii. Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii. Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la momentul concedierii până la reintegrarea efectivă, ţinând cont de reducerea salarială de mai sus. Respinge cererea privind acordarea daunelor morale. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei. Executorie de drept. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.01.2015.
Hotarare 138/2015 din 22.01.2015AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 22.01.2015 Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.01.2015, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2015Îndreaptă eroarea materială cu privire la numele martorului Cocea Florian, în sensul conceptării acestuia cu numele corect de Cocea Florian şi nu Concea Florian. Amână judecarea cauzei la data de 15.01.2015, în vederea audierii martorului Cocea Florian propus de intimată. Părţile au termen în cunoştinţă. Se citează martorul Cocea Florian cu mandat de aducere. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Noiembrie 2014, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 20.11.2014Constată, cu privire la cererea intimatei de a nu se ţine cont de înscrisurile depuse la acest termen de către contestatoare, că, prin depunerea acestora, nu se pune problema suplimentării probatoriului, motiv pentru care urmează a aprecia că actele depuse la acest termen se înscriu înlăuntrul probei cu înscrisuri ce a fost deja încuviinţată contestatoarei. Încuviinţează cererea intimatei prin care solicită suplimentarea probei testimoniale cu martorul Concea Florian. Amână judecarea cauzei la data de 20.11.2014, în vederea administrării probei testimoniale. Părţile au termen în cunoştinţă. Se citează martorul Concea Florian. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Octombrie 2014, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 30.10.2014Îndreaptă eroarea materială cu privire la numele intimatei şi dispune conceptarea acesteia cu denumirea de S* C******** R****** S*** în loc de SC CARREFOUR ROMANIA S.R.L. Amână judecarea cauzei la data de 30.10.2014, în vederea citării martorului propus de contestatoare cu mandat de aducere, la domiciliul său şi la sediul intimatei. Prorogă discutarea cererii formulată de intimată cu privire la suplimentarea probei testimoniale, cu martorul Concea Florian, după audierea martorului contestatoarei. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Septembrie 2014, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 18.09.2014Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei pentru lipsa procedurii de mediere, invocată prin întâmpinare. Încuviinţează pentru ambele părţi, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu şi proba cu un martor pentru fiecare parte, pe teza dovedirii netemeiniciei, respectiv temeiniciei deciziei de concediere. Se citează contestatoarea cu menţiunea de a se prezenta personal la instanţă în vederea administrării probei cu interogatoriu. Pune în vedere apărătorului contestatoarei să depună la dosar interogatoriul ce urmează a fi administrat intimatei, în 5 zile de la încuviinţare, sub sancţiunea decăderii din probă. Se citează martorii în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la data de 18.09.2014, în vederea administrării probelor. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Iunie 2014 la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 19.06.2014