C******* A********
ReclamantM********* P****** P*** P*****
PârâtC******* G******* S*****
ReclamantRespinge contestaţia formulată ca neîntemeiată Cu apel în 30 de zile de la comunicare, la Curtea de Apel Piteşti. Cererea de depune la Tribunalul Arge?. Pronunţată azi 06.01.2021 , prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefai instanţei.
Hotarare 7/2021 din 06.01.2021Amână pronunţarea la 06.01.2021 Pronunţată azi 29.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.12.2020Amână pronunţarea la 29.12.2020 Pronunţată azi 16.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2020Amână judecata cauzei la data de 16.12.2020 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi,02.12.2020
Incheiere de sedinta din 02.12.2020DISPUNE Incuviinţează cererea formulată de reprezentanta pârâtului prin care solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoştinţă şi prezinte completarea raportului de expertiză comisiei de specialitate, în vederea formulării eventualelor obiecţiuni. Amână judecata cauzei la data de 02.12.2020pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi,04.11.2020.
Incheiere de sedinta din 04.11.2020Pentru ca părţile să ia cunoştinţă de răspunsul la obiec?iuni depus la data de 06.10.2020 amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 04.11.2020 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Emite adresă expertului pentru a depune la dosar răspunsul la obiec?iuni în original ?i în exemplare suficiente pentru comunicare către păr?i. Pronunţată în şedinţă publică, azi,07.10.2020
Incheiere de sedinta din 07.10.2020Revine cu adresă către dna expert Mandu Lidia cu menţiunea de a răspunde la obiec?iunea privind determinarea metrică ?i prin plan topo-cadastru a terenului care poate face obiectul restituirii în natură, conform solicitărilor depuse la dosar la fila 124 în raport de expertiza în urbanism întocmită de doamna Munteanu Simona depusă la dosarul cauzei, după citarea părţilor şi cu menţiunea să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză în exemplare suficiente pentru comunicare cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată ce va fi acordat, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor.
Incheiere de sedinta din 15.07.2020Constată ivită suspendarea de drept pe durata stării de urgenţă, potrivit Decretului nr. 240 din data de 14.04.2020 al Preşedintelui României, raportat la dispoziţiile art.412 alin.8 Cod procedură civilă.
Incheiere suspendare din 06.05.2020Revine cu adresă către dna expert Mandu Lidia, cu avertisment de amendă dar şi cu menţiunea de a răspunde la obiec?iunea privind determinarea metrică ?i prin plan topo-cadastru a terenului care poate face obiectul restituirii în natură, conform solicitărilor depuse la dosar la fila 124 în raport de expertiza în urbanism întocmită de doamna Munteanu Simona depusă la dosarul cauzei, după citarea părţilor şi cu menţiunea să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză în exemplare suficiente pentru comunicare cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată ce va fi acordat, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor. Pune în vedere părţilor să ia legătura cu expertul cauzei.
Incheiere de sedinta din 04.03.2020Revine cu adresă către dna expert Munteanu Simona Elena cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, în exemplare suficiente pentru instanţă şi fiecare parte, completarea raportului de expertiză în original şi semnat. Comunică măsura dispusă expertului atât şi prin notă telefonică. Revine cu adresă către dna expert Mandu Lidia cu menţiunea de a răspunde la obiec?iunea privind determinarea metrică ?i prin plan topo-cadastru a terenului care poate face obiectul restituirii în natură, conform solicitărilor depuse la dosar la fila 124 în raport de expertiza în urbanism întocmită de doamna Munteanu Simona depusă la dosarul cauzei, după citarea părţilor şi cu menţiunea să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză în exemplare suficiente pentru comunicare cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată ce va fi acordat, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020Amână judecarea cauzei la data de 22.01.2020. Dispune sanc?ionarea doamnei expert Munteanu Simona Elena domicilată în Ploie?ti, str. Ion Maiorescu, nr 8, bl 33T1, sc A, et 7, ap 23, jud. Prahova cu amendă judiciară în cuantum de 100 de lei, în baza art.187 alin.2 lit. d C.pr.civ. ?i revenirea cu adresă către aceasta prin care i se solicită depunerea raportului de expertiză în original ?i semnat în exemplare pentru comunicarea către păr?i. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 20.11.2019Amână judecarea cauzei la data de 20.11.2019 ?i dispune revenirea cu adresă către exper?ii Mandu Lidia ?i Iacob Andry Lorel în vederea îndeplinirii obliga?iilor ce au fost puse în sarcina acestora. Îndreaptă eroarea materială strecurata în dispozitivul încheierii de ?edin?ă din data de 04.09.2019, în sensul că domnul expert Iacob Andry Lorel urmează să realizeze o expertiză evaluatorie ?i nu o expertiză în urbanism, a?a cum din eroare s-a consemnat. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 16.10.2019Amână judecarea cauzei la data de 16.10.2019 ?i dispune emiterea unei adrese către doamna expert Munteanu Simona, în vederea depunerii unui exemplar în original, semnat al raportului de expertiză, emiterea unei adrese către domnul expert Iacob Andry-Lorel, în vederea realizării raportului de expertiză în urbanism conform obiectivelor depuse la dosar care vor comunicate alăturat, emiterea unei adrese către doamna expert Mandu Lidia, prin care să i se solicite ca pe baza concluziilor expertizei în urbanism privind suprafa?a de 68 mp, să răspundă la obiec?iunea privind determinarea metrică ?i prin plan topo-cadastru a terenului care poate face obiectul restituirii în natură. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Septembrie 2019
Incheiere de sedinta din 04.09.2019Amână judecarea cauzei la data de 04.09.2019. Dispune sanc?ionarea doamnei expert Munteanu Simona Elena domicilată în Ploie?ti, str. Ion Maiorescu, nr 8, bl 33T1, sc A, et 7, ap 23, jud. Prahova cu amendă judiciară în cuantum de 100 de lei, în baza art.187 alin.2 lit. d C.pr.civ. ?i revenirea cu adresă către aceasta prin care i se solicită depunerea raportului de expertiză si completarea acestuia, ambele în original, în exemplare suficiente pentru instan?ă ?i păr?i ?i totodată depunerea dovezii si a datei suspendării din func?ia de expert tehnic judiciar. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Iunie 2019
Incheiere de sedinta din 19.06.2019Revine cu adresă către doamna expert Munteanu Simona Elena prin care îi solicităm să depună în original raportul de expertiză ?i completarea acestuia, în atâtea exemplare câte păr?i sunt, cu avertisment de amendă ?i să depună totodată dovada din care rezultă că a fost suspendată ?i data suspendării. Se incuviin?ează cererea de amânare depusă de doamna avocat Livescu Monica. Amână judecarea cauzei la 19 iunie 2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Mai 2019
Incheiere de sedinta din 22.05.2019Se va efectua notă telefonică prin care d-na expert Munteanu Simona să comunice dacă a primit relaţiile din partea pârâtei şi dacă acestea sunt suficiente pentru finalizarea completării raportului de expertiză în specialitatea urbanism, cu avertisment de aplicare a amenzii judiciare în caz de nedepunere a lucrării. Se va ataşa dosarul nr. 5655/109/2013/a1 al Tribunalului Argeş. Amână judecarea cauzei la data de 17.04.2019, sala 2, ora 11.30. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Martie 2019
Incheiere de sedinta din 20.03.2019În temeiul dispoziţiilor art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. f din CPC aplică amendă judiciară Primarului mun. Piteşti în cuantum de 500 de lei. Revine cu adresă către pârâtă pentru a depune la dosar extrasele din Regulamentul aferent PUZ Zona Centrală, comunicate prin adresa din 27.10.2016 la dosarul cauzei şi studiul istoric de fundamentare al PUG, într-o formă datată cu trimitere la HCL de aprobare precum şi planşele de reglementări a PUZ Zona Centrală. Amână judecarea cauzei la data de 20.03.2019, sala 2, ora 11.30. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Februarie 2019
Incheiere de sedinta din 20.02.2019În temeiul dispoziţiilor art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. f din CPC aplică amendă judiciară Primarului mun. Piteşti în cuantum de 300 de lei. Revine cu adresă către pârâtă pentru a depune la dosar extrasele din Regulamentul aferent PUZ Zona Centrală, comunicate prin adresa din 27.10.2016 la dosarul cauzei şi studiul istoric de fundamentare al PUG, într-o formă datată cu trimitere la HCL de aprobare precum şi planşele de reglementări a PUZ Zona Centrală. Amână judecarea cauzei la data de 20.02.2019, sala 2, ora 11.30. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Ianuarie 2019
Incheiere de sedinta din 23.01.2019Încuviinţează cererile formulate de reclamanţi, prin apărător, privind emiterea unei adrese către pârâtă pentru a depune la dosar extrasele din Regulamentul aferent PUZ Zona Centrală, comunicate prin adresa din 27.10.2016 la dosarul cauzei şi studiul istoric de fundamentare al PUG, într-o formă datată cu trimitere la HCL de aprobare precum şi planşele de reglementări a PUZ Zona Centrală şi proorogarea completării raportului de expertiză în urbanism cu răspunsul d-nei expert, vizând aspectele rezultate din înscrisurile menţionate, apreciate de expert ca fiind relevante pentru formularea concluziilor. Emite adresă către pârâtă pentru a depune la dosar extrasele din Regulamentul aferent PUZ Zona Centrală, comunicate prin adresa din 27.10.2016 la dosarul cauzei şi studiul istoric de fundamentare al PUG, într-o formă datată cu trimitere la HCL de aprobare precum şi planşele de reglementări a PUZ Zona Centrală. Citează pârâta cu un exemplar al raportului de expertiză în specialitatea urbanism. Încuviinţează parţial cererea formulată de d-na expert şi stabileşte onorariu definitiv acordat expertului Munteanu Simona Elena în cuantum de 3174,52 de lei, în sarcina reclamanţilor, dovada achitării diferenţei urmând a fi depusă la dosar până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 23.01.2019, sala 2, ora 11.30. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Decembrie 2018
Incheiere de sedinta din 19.12.2018Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de de către reclamanţi. Revine cu adresă către expert Munteanu Simona Elena, potrivit adresei de la fila 498 a dosarului, pentru a depune la dosar raportul de expertiză tehnică, în exemplare suficiente, pentru fiecare dintre părţi, cu menţiunea că cererea de majorare a onorariului expertului va fi pusă în discuţie la următorul termen de judecată. Amână judecata cauzei la data de 19.12.2018, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Noiembrie 2018
Incheiere de sedinta din 21.11.2018Încuviinţează cererile de amânare a judecării cauzei, formulate de doamna expert Munteanu Simona Elena şi de către reclamanţi. Pune în vedere pârâtei, prin citaţie, să depună la dosar, până la termenul de judecată ce se va acorda, extras din PUG Piteşti şi RLU aferent corespunzător amplasamentului terenului în cauză, extras din documentaţii de urbanism – PUZ şi/sau PUD- care au incidenţă asupra terenului în cauză, plaşele în copii color, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Revine cu adresă către expert Munteanu Simona Elena, potrivit adresei de la fila 498 a dosarului, cu avertisment de amendă pentru expert, în cazul neefectuării lucrării de expertiză. Amână judecata cauzei la data de 21.11.2018, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Octombrie 2018
Incheiere de sedinta din 17.10.2018Încuviinţează cererile de amânare a judecării cauzei, formulate de doamna expert Munteanu Simona Elena şi de către reclamanţi. Revine cu adresă către expert Munteanu Simona Elena, potrivit adresei de la fila 498 a dosarului, cu avertisment de amendă pentru expert, în cazul neefectuării lucrării de expertiză. Amână judecata cauzei la data de 17.10.2018, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 septembrie 2018
Incheiere de sedinta din 05.09.2018la data de 05.09.2018 pentru lipsa raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 06.06.2018la data de 06 iunie pentru lipsa raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 16.05.2018Revine cu adresă către expert Munteanu Simona Elena, potrivit adresei de la fila 498 a dosarului, cu avertisment de amendă pentru expert, în cazul neefectuării lucrării de expertiză.. Amână judecata cauzei la data de 16.05.2018, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Aprilie 2018
Incheiere de sedinta din 18.04.2018Revine cu adresă către expert Munteanu Simona Elena, potrivit adresei de la fila 494 a dosarului. Amână judecata cauzei la data de 18.04.2018, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Martie 2018
Incheiere de sedinta din 21.03.2018Revine cu adresă către expert Munteanu Simona Elena, potrivit adresei de la fila 489 a dosarului. Amână judecata cauzei la data de 21.03.2018, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Februarie 2018
Incheiere de sedinta din 07.02.2018Încuviinţează cererea formulată de către domnul expert Luncan Traian, privind înlocuirea sa cu un alt expert. Înlocuieşte pe domnul expert Luncan Traian cu doamna expert Munteanu Simona Elena, singurul expert rămas disponibil, potrivit înscrisului de la fila 367 a dosarului, cu transfer de onorariu. Se emit adrese către doamna expert, nou desemnată Munteanu Simona Elena, în vederea efectuării lucrării de expertiză, potrivit obiectivelor stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 01.06.2017 respectiv către Biroul Local de Expertize din cadrul Tribunalului Prahova, în vederea încunoştiinţării cu privire la desemnare. Totodată, se emite adresă către Biroul Local de Expertize din cadrul Tribunalului Bihor, cu menţiunea de a proceda la transferul onorariului în sumă de 1000 lei, achitat conform chitanţei nr. 7460977/1/06.06.2016, de către Crişcotă Gheorghe Şerban, la CEC Bank Sucursala Piteşti, pe numele domnului expert Iancu Adrian, transferat ulterior în contul domnului expert Luncan Traian, către noul expert desemnat Munteanu Simona Elena-BLET Prahova. Amână judecata cauzei la data de 07.02.2018, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Decembrie 2017
Incheiere de sedinta din 20.12.2017Potrivit disp. art. 187 alin 1 pct 2 lit d C.pr.civ, se impune amendarea domnului expert Luncan Traian Andrei........, cu suma de 200 lei, pentru neefectuarea lucrării de expertiză. Revine cu adresă către expert Luncan Traian Andrei, în vederea efectuării expertizei tehnice specialitatea urbanism potrivit, adresei de la fila 478 a dosarului, cu menţiunea că se vor aplica amenzi judiciare, până când îşi va îndeplini obligaţiile stabilite în sarcina sa, respectiv până, va efectua lucrarea de expertiză. Amână judecata cauzei la data de 20.12.2017, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Cu cerere de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicare. Executorie în ceea ce priveşte amenda. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Noiembrie 2017
Incheiere de sedinta din 01.11.2017Revine cu adresă către expert Luncan Traian Andrei din Oradea, Judeţul Bihor, în vederea efectuării expertizei tehnice specialitatea urbanism potrivit, adresei de la fila 471 a dosarului. Amână judecata cauzei la data de 01.11.2017, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Octombrie 2017
Incheiere de sedinta din 04.10.2017Potrivit disp. art. 187 alin 1 pct 2 lit d C.pr.civ, se impune amendarea domnului expert Luncan Traian Andrei, domiciliat în ...., cu suma de 200 lei, pentru neefectuarea lucrării de expertiză. Revine cu adresă către expert Luncan Traian Andrei din Oradea, Judeţul Bihor, în vederea efectuării expertizei tehnice specialitatea urbanism potrivit, adresei de la fila 469 a dosarului. Se emite adresă către Biroul Local de Expertiză de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru a comunica CNP-ul domnului expert Luncan Traian Andrei, având în vedere amendarea acestuia cu suma de 200 lei. Amână judecata cauzei la data de 04.10.2017, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Cu cerere de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicare. Executorie în ceea ce priveşte amenda. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Septembrie 2017
Incheiere de sedinta din 06.09.2017Revine cu adresă către expert Luncan Traian Andrei din Oradea, Judeţul Bihor, în vederea efectuării expertizei tehnice specialitatea urbanism potrivit, adresei de la fila 465 a dosarului, cu avertisment de amendă. Amână judecata cauzei la data de 06.09.2017, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Iunie 2017
Incheiere de sedinta din 21.06.2017Revine cu adresă către expert Luncan Traian Andrei din Oradea, Judeţul Bihor, în vederea efectuării expertizei tehnice specialitatea urbanism potrivit, adresei de la fila 461 a dosarului. Amână judecata cauzei la data de 21.06.2017, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Mai 2017
Incheiere de sedinta din 17.05.2017Revine cu adresă către expert Luncan Traian Andrei din Oradea, Judeţul Bihor, în vederea efectuării expertizei tehnice specialitatea urbanism potrivit obiecţivelor reţinute prin încheierea de şedinţă din data de 01.06.2016, atât prin email, prin poştă, se va lua legătura telefonic cu domnul expert, întocmindu-se în acest sens un referat. Emite adresă către Biroul Local de Expertize din cadrul Tribunalului Cluj, în vederea transferului onorariului în sumă de 1000 lei, din contul domnului expert Iancu Adrian în contul domnului expert Luncan Traian Andrei. Amână judecata cauzei la data de 17.05.2017, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Aprilie 2017
Incheiere de sedinta din 05.04.2017Revine cu adresă către expert Luncan Traian Andrei din Oradea, Judeţul Bihor, în vederea efectuării expertizei tehnice specialitatea urbanism potrivit obiecţivelor reţinute prin încheierea de şedinţă din data de 01.06.2016, atât prin email, prin poştă, se va lua legătura telefonic cu domnul expert, întocmindu-se în acest sens un referat. Revine cu adresă către Biroul Local de Expertize din cadrul Tribunalului Argeş, în vederea transferului onorariului în sumă de 1000 lei, din contul domnului expert Iancu Adrian în contul domnului expert Luncan Traian Andrei. Pune în vedere apărătorului reclamanţilor să ia legătura cu expertul şi în cazul în care nu va opera trasferul de onorariu, să achite un nou onorariu în sumă de 1000 lei, în contul BLET Bihor. Amână judecata cauzei la data de 05.04.2017, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Februarie 2017
Incheiere de sedinta din 15.02.2017Reveni cu adresă către expert Luncan Traian Andrei din Oradea, Judeţul Bihor, în vederea efectuării expertizei tehnice specialitatea urbanism potrivit obiecţivelor reţinute prin încheierea de şedinţă din data de 01.06.2016. Revine cu adresă către Biroul Local de Expertize din cadrul Tribunalului Bihor, în vederea încunoştiinţării cu privire la desemnarea domnului expert Luncan Traian Andrei, facându-se menţiune şi despre tarnsferul onorariului în sumă de 1000 lei, din contul domnului expert Iancu Adrian în contul domnului expert Luncan Traian Andrei. Amână judecata cauzei la data de 15.02.2017, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Ianuarie 2017
Incheiere de sedinta din 18.01.2017Revine cu adresă către expert Luncan Traian Andrei din Oradea, Judeţul Bihor, în vederea efectuării expertizei tehnice specialitatea urbanism potrivit obiecţivelor reţinute prin încheierea de şedinţă din data de 01.06.2016, comunicandu-i-se şi un exemplar de pe înscrisurile depuse de către Primăria Mun. Piteşti, pentru termenul din data de 02.11.2016 . Amână judecata cauzei la data de 18.01.2017, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Decembrie 2016
Incheiere de sedinta din 07.12.2016Încuviinţează cererea de înlocuire, formulată de către domnul expert Iancu Adrian, specialitatea urbanism, desemnat în cauză prin încheierea de şedinţă din data de 01.06.2016. Înlocuieşte pe domnul expert Iancu Adrian, specialitatea urbanism, desemnat în cauză prin încheierea de şedinţă din data de 01.06.2016, cu expert Luncan Traian Andrei din Oradea, Judeţul Bihor,, desemnat prin tragere la sorţi, în şedinţă publică. Se emite adresă către expert Luncan Traian Andrei din Oradea, Judeţul Bihor,, în vederea efectuării expertizei tehnice specialitatea urbanism potrivit obiecţivelor reţinute prin încheierea de şedinţă din data de 01.06.2016 şi anume: să se pronunţe din punct de vedere al calificării şi funcţionării suprafeţei de teren de 68 mp şi al regimului, care este trasată cu verde pe schiţa întocmită şi să aprecieze dacă este sau nu zonă de siguranţă şi de protecţie a blocului de locuinţe nr. 2, având în vedere prevederilor legale atât din Regulamentul de urbanism cât şi din PUG-ul zonei. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize din cadrul Tribunalului Bihor, în vederea încunoştiinţării cu privire la desemnarea domnului expert Luncan Traian Andrei. Transferarea onorariului în sumă de 1000 lei, achitat pe numele domnului expert Iancu Adrian, în contul domnului expert Luncan Traian Andrei, sens în care se emite o adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş, pentru a proceda la trasferarea acestui onorariu ( potrivit chitanţei de la fila 373, onorariul în sumă de 1000 lei a fost achitat la CEC Piteşti). Încuviinţează cererea de amânare a cauzei, formulată de apărătorul reclamanţilor-avocat Moghina Adelina, pentru a lua act de conţinutul relaţiilor depuse la dosar de către Primăria Municipiului Piteşti, în data de 27.10.2016. Amână judecata cauzei la data de 07.12.2016, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Noiembrie 2016
Incheiere de sedinta din 02.11.2016Încuviinţează cererea de amânare a cauzei, formulată de reclamanţi, pentru a lua cunoştinţă de completarea la raportul de expertiză, întocmită de expert Mandu Lidia şi depusă la dosar în data de 04.10.2016 respectiv pentru lipsa relaţiilor solicitate de la Primăria Municipiului Piteşti. Revine cu adresă către Primăria Piteşti, potrivit adresei de la fila 380 a dosarului, pentru a comunica planşa de regim juridic al terenului supus expertizării, pe baza planului expertei, care se află la dosar şi de care Primăria este obligată să ia cunoştinţă, dat fiind calitatea de pârât în cauză, şi comunicarea reglementărilor urbanistice, extras PUZ, PUD, alte reglementări urbanistice, privind acest teren. Prorogă discutarea admisibilităţii cererii de abţinere, formulată de domnul expert Iancu Adrian, pentru termenul următor, în prezenţa apărătorului ales al reclamanţilor. Amână judecata cauzei la data de 02.11.2016, C7 fond civil, sala 2, ora 11.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Octombrie 2016
Incheiere de sedinta din 05.10.2016Revine cu adresă către expertul în specialitatea cadastru şi topografie cu solicitarea de a răspunde obiectiunii încuviinţate la termenul anterior, respectiv să identifice terenul situat în faţa construcţiei C (calcanul casei) şi până în delimitarea cu culoarea maro a terenului în suprafaţă de 363 mp, astfel cum sunt identificate pe planul de situaţie nr. 2 BIS. Se revine cu adresă către Primăria Piteşti pentru a comunica planşa de regim juridic al terenului supus expertizării, pe baza planului expertei, care se află la dosar şi de care Primăria este obligată să ia cunoştinţă, dat fiind calitatea de pârât în cauză, şi comunicarea reglementărilor urbanistice, extras PUZ, PUD, alte reglementări urbanistice, privind acest teren. Emite adrese către BLET de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru comunicarea numirii expertului Iancu Adrian în specialitatea urbanism, şi către expert cu solicitarea de a efectua şi a depune la dosar raportul de expertiză cu obiectivele aflate la fila 375 dosar, ce vor fi comunicate în copie, cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat, după citarea părţilor, la care va ataşa şi dovezile de citare a acestora prin carte poştală recomandată, cu obiectivele încuviinţate. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 05 10 .2016, C7 fond civil, sala 2, ora 1130, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Septembrie 2016
Incheiere de sedinta din 07.09.2016Respinge prima obiecţiune la completarea raportului de expertiză Mandu Lidia. Încuviinţează a doua obiecţiune la completarea raportului de expertiză Mandu Lidia, formulată de reclamanţi, prin avocat. Revine cu adresă către expert Mandu Lidia pentru ca, până la termenul de judecată acordat, să răspundă acestei obiecţiuni ce-i va fi comunicată, respectiv să identifice terenul situat în faţa construcţiei C (calcanul casei) şi până în delimitarea cu culoarea maro a terenului în suprafaţă de 363 mp, astfel cum sunt identificate pe planul de situaţie nr. 2 BIS. Încuviinţează cererea de relaţii formulată de reclamanţi, prin avocat, şi emite adresă către Primăria Piteşti pentru ca, până la termenul de judecată acordat, să comunice planşa de regim juridic al terenului supus expertizării, pe baza planului expertei, care se află la dosar şi de care Primăria este obligată să ia cunoştinţă, dat fiind calitatea de pârât în cauză, şi comunicarea reglementărilor urbanistice, extras PUZ, PUD, alte reglementări urbanistice, privind acest teren. Încuviinţează, pentru reclamanţi, numirea unui expert în specialitatea urbanism care să se pronunţe din punct de vedere al calificării şi funcţionării suprafeţei de teren de 68 mp şi al regimului, care este trasată cu verde pe schiţa întocmită şi să se aprecieze dacă este sau nu zonă de siguranţă şi de protecţie a blocului de locuinţe nr. 2, având în vedere prevederile legale atât din Regulamentul de urbanism cât şi din PUG-ul zonei. Stabileşte onorariu provizoriu de expertiză, în cuantum de 1000 lei, în sarcina reclamanţilor. Pune în vedere reclamanţilor, prin avocat, să facă dovada achitării onorariului provizoriu de expertiză, cu chitanţa depusă la dosar prin compartimentul registratură, în termen de 5 zile de la încuviinţare, sub sancţiunea decăderii din proba cu expertiză. Desemnează expert în specialitatea urbanism pe Iancu Adrian. Emite adresă către BLET de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru comunicarea numirii expertului în specialitatea urbanism Iancu Adrian după depunerea dovezii achitării onorariului provizoriu de expertiză. Emite adresă către expert Iancu Adrian, după depunerea dovezii de achitare a onorariului provizoriu de expertiză, pentru ca acesta să întocmească şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat, după citarea părţilor, la care va ataşa şi dovezile de citare a acestora prin carte poştală recomandată, cu obiectivele încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 01.06.2016Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 01 06 .2016, C7 fond civil, sala 2, ora 1130, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Revine cu adresă către expert Mandu Lidia cu solicitarea de a depune în original, completarea raportului de expertiză potrivit obiectiunilor formulate. Proroga discuţiile privind obiectiunile formulate la termenul următor Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Mai 2016
Incheiere de sedinta din 04.05.2016judecata cauzei şi acordă termen la data de 04 05.2016, C7 fond civil, sala 2, ora 1130, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Revine cu adresă către expert Mandu Lidia cu solicitarea de a depune în original, completarea raportului de expertiză potrivit obiectiunilor formulate. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Aprilie 2016
Incheiere de sedinta din 06.04.2016Încuviinţează cererile de amânare, formulate de reclamanţii Crişcotă Alexandru şi Crişcotă Gheorghe Şerban, precum şi de expert Mandu Lidia. Revine cu adresă către expert Mandu Lidia cu solicitarea de a răspunde obiectiunilor formulate de reclamanti la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 02.03.2016Revine cu adresă către expert cu solicitarea a răspunde obiectiunilor formulate de reclamanti la raportul de expertiză. Revine cu adresă către Primaria Municipiului Piteşti, pentru a prezenta, daca există, o autorizatie de constructie , de amenajare chiar şi temporară a parcării betonate ce ocupă parte din suprafaţa de teren notificat. Amână judecata cauzei acordă termen la data de 02 03 2016. Părtile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Februarie 2016
Incheiere de sedinta din 03.02.2016Încuviinţează obiectiunile formulate de reclamanti la raportul de expertiză şi emite adresa către expert cu solicitarea a răspunde acestora. Încuviinţează proba cu relaţii de la Primaria Municipiului Piteşti, solicitată de reclamant şi emite adresă către aceasta cu solicitarea de a prezenta, daca există, o autorizatie de constructie , de amenajare chiar şi temporară a parcării betonate ce ocupă parte din suprafaţa de teren notificat. Amână judecata cauzei acordă termen la data de 03 02 2016. Părtile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Ianuarie 2016
Incheiere de sedinta din 06.01.2016Termen acordat pentru ataşarea raportului şi pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză Mandu Lidia.
Incheiere de sedinta din 09.12.2015Termen acordat pentru lipsa completării raportului de expertiză, sens în care se revine cu adresă către expert Mandu Lidia.
Incheiere de sedinta din 04.11.2015Termen acordat pentru lipsa completării raportului de expertiză, sens în care se revine cu adresă către expert Mandu Lidia.
Incheiere de sedinta din 07.10.2015Încuviinţează obiecţiunile la raportul de expertiză Mandu Lidia, formulate de reclamanţi, prin avocat, şi revine cu adresă către expert pentru a răspunde obiecţiunilor. Încuviinţează cererea de relaţii formulată de apărătorul reclamanţilor şi emite adresă către Primăria Piteşti pentru înaintarea relaţiilor, respectiv să comunice: - Situaţia validării în baza Legii 18/1991 a terenului situat în Piteşti, str. Domniţa Bălaşa nr. 15, fost 17, fost 41 pentru autoarea Crişcotă Ecaterina. - În situaţia în care terenul a fost validat parţial sau total, să se prezinte hotărârea de validare şi situaţia punerii în posesie a terenului validat.
Incheiere de sedinta din 09.09.2015Termen acordat pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză Mandu Lidia.
Incheiere de sedinta din 17.06.2015Termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză Mandu Lidia, sens în care se revine cu adresă către expert, ce va avea în vedere şi notele de şedinţă depuse la acest termen de apărătorul reclamanţilor.
Incheiere de sedinta din 22.04.2015Termen acordat pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză Creţu Cristian şi pentru lipsa raportului de expertiză Mandu Lidia, sens în care se revine cu adresă către acest expert.
Incheiere de sedinta din 11.03.2015Revine cu adrese către cei doi experţi, Mandu Lidia şi Creţu Ion Cristian, pentru depunerea rapoartelor de expertiză, cu cel puţin 7 zile înaintea termenului de judecată acordat. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 11.03.2015, C7 fond civil, sala 2, ora 1130, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Februarie 2015
Incheiere de sedinta din 11.02.2015Termen acordat pentru lipsa rapoartelor de expertiză, sens în care se revine cu adresă către expert Mandu Lidia şi expert Creţu Ion Cristian.
Incheiere de sedinta din 14.01.2015raportului de expertiză, sens în care se revine cu adresă către expert Mandu Lidia şi expert Creţu Ion Cristian.
Incheiere de sedinta din 26.11.2014Încuviinţează obiecţiunile la raportul de expertiză, formulate de apărătorul reclamanţilor, astfel: expertul va identifica terenul liber ce poate fi restituibil în natură; să se identifice şi să se traseze eventualele limite de siguranţă în raport de traseul reţelelor de utilităţi pentru terenul de 221 mp de ambii experti, împreună; să se identifice suprafaţa construcţiilor identificate pe planul anexa 4 la raport: atât suprafaţa totală a construcţiilor preluate de către stat cât şi distinct, suprafaţa construcţiei care mai există. Expertul va preciza şi dacă poziţia străzii Bălaşa este aşa cum a fost reprezentată în schiţă, ori dacă este o eroare. Încuviinţează pentru reclamanţi, proba cu expertiză în specialitatea construcţii. Încuviinţează drept obiective pentru expertiză: 1. să se identifice construcţiile şi limitele de siguranţă faţă de aliniamentul reţelelor subterane de termoficare, canalizare şi telefonie. Stabileşte onorariu provizoriu de expertiză, în cuantum de 800 lei, în sarcina reclamanţilor. Pune în vedere reclamanţilor să facă dovada achitării onorariului provizoriu de expertiză, cu chitanţa depusă la dosar prin compartimentul registratură, în termen de 5 zile de la încuviinţare, sub sancţiunea decăderii din proba cu expertiză. Desemnează expert în specialitatea construcţii pe Creţu Ion Cristian. Emite adresă către BLET de pe lângă Tribunalul Argeş, pentru comunicarea numirii expertului în specialitatea construcţii Creţu Ion Cristian după depunerea dovezii achitării onorariului provizoriu de expertiză. Emite adresă către expert Creţu Ion Cristian, după depunerea dovezii de achitare a onorariului provizoriu de expertiză, pentru ca acesta să întocmească şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, după citarea părţilor, la care va ataşa şi dovezile de citare a acestora prin carte poştală recomandată, cu obiectivul încuviinţat. Experţii vor efectua lucrările împreună, respectiv punctele 2 şi 3 din obiecţiunile depuse de reclamanţi, prin apărător. Revine cu adresă către pârât, cu avertisment de amendă, pentru a depune situaţia juridică cu privire la terenul în litigiu.
Incheiere de sedinta din 29.10.2014Termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză, sens în care se revine cu adresă către expert Mandu Lidia şi cu aplicarea amenzii judiciare în sumă de 100 lei pentru expert, pentru nedepunerea raportului.
Incheiere de sedinta din 01.10.2014Revine cu adresă către expert cu solicitarea de a răspunde obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză, de reclamanti cu avertisment de amendă potrivit disp. art. 108/1 pct.2 lit.c c.pr.civ.. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 01 10 2014, C7 fond civil, , pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 10.09.2014Încuviinţează obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, de apărătorul reclamanţilor. Emite adresă către expert Mandu Lidia pentru a răspunde acestor obiecţiuni. Încuviinţează pentru reclamanţi, în susţinerea acţiunii, proba cu expertiză în specialitatea evaluări proprietăţi imobiliare. Încuviinţează drept obiective pentru proba cu expertiză evaluatorie: 1. evaluarea terenului în suprafaţă de 1269 mp şi construcţiilor (planul anexa 4) identificate de expertiza topo ca fiind imobilele ce au făcut obiectul notificării; 2. evaluarea distinctă a terenului ce ar putea face obiectul restituirii în compensare solicitat spre identificare la pct. II de mai sus şi stabilirea echivalenţei cu terenul nerestituibil în natură; 3. evaluarea terenului în suprafaţă de 450 mp ce a făcut obiectul restituirii în compensare parţială în baza legii fondului funciar. Prorogă administrarea probei cu expertiză în specialitatea evaluări proprietăţi imobiliare, după depunerea răspunsului la obiecţiuni de către expert Mandu Lidia.
Incheiere de sedinta din 11.06.2014Revine cu adresă către expert Mandu Lidia, pentru ca să depună la dosar originalul raportului de expertiză însoţit de dovezile de citare a părtilor. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 11 06 2014, C7 fond civil, sala 2, ora 1130, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Mai 2014, la Tribunalul Argeş, sectia civilă.
Incheiere de sedinta din 21.05.2014Termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză, sens în care se revine cu adresă către expert Mandu Lidia.
Incheiere de sedinta din 16.04.2014Termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză, sens în care se revine cu adresă către expert Mandu Lidia.
Incheiere de sedinta din 19.03.2014Termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză, sens în care se revine cu adresă către expert Mandu Lidia.
Incheiere de sedinta din 19.02.2014Revine cu adresă către expert Mandu Lidia, pentru ca aceasta să întocmească şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat, după citarea părţilor, la care va ataşa şi dovezile de citare a acestora prin carte poştală recomandată, fără obiectivele privind evaluarea terenului şi construcţiilor.
Incheiere de sedinta din 22.01.2014Termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză, sens în care se revine cu adresă către expert Mandu Lidia.
Incheiere de sedinta din 11.12.2013Încuviinţează pentru reclamanţi, în susţinerea cererii, proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie şi cadastru, proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi martorii Dumitrescu Radu şi Spanache Nicolae şi relaţiile solicitate de la pârâtă. Încuviinţează drept obiective pentru expertiză: 1. identificarea imobilului compus din teren în suprafaţa de 1262 mp şi două corpuri de casă situat în Piteşti, str. Doamna Balaşa nr. 15 (fost nr. 17 şi 41, fost 29) ce a făcut obiectul notificării în baza legii 10/2001 în raport de configuraţia lor actuală; 2. întocmirea unui plan de situaţie a terenului şi construcţiilor cu marcarea eventualelor modificări intervenite faţă de situaţia de la nivelul anului preluării de către stat (construcţii noi care să greveze terenul, reţele de utilităţi etc.); 3. să verifice şi să confirme situaţia actuală a imobilelor construcţii şi teren şi în raport de procesul verbal încheiat de Primăria Piteşti în care se menţionează că „o suprafaţă de 636 mp este afectată de construcţia blocului nr. 13, zona funcţională a aacestuia, alei carosabile şi pietonale şi punct termic”; 4. identificarea aceluiaşi imobil prin raportare la: a. planurile cadastrale de la nivelul 1930-1932 (care conţin şi proiecţia blocului 13) şi cel din 1960; b. „Tabelul emis de Primăria Oraşului Piteşti referitor la demolarea şi naţionalizarea imobilului în anul 1960 – propr. Criscota Marin”, eliberat de Arhivele Naţionale care poartă menţiunea cu privire la părţile de construcţii demolate din 1960 şi cu privire la cel ocupat de Ecaterina Alexandrescu pentru a stabili dacă există identitate între configuraţia actuală a imobilelor construcţii şi cea de la data preluării; 5. se va stabili şi identifica pe plan şi în suprafaţă exactă dacă există teren liber de construcţii şi utilităţi care ar putea face obiectul unei restituiri în natură; 6. să se identifice în mod distinct corpul de casă şi terenul în suprafaţă de 170 mp, ce fac obiectul actelor de vânzare invocate de pârâtul municipiu (act de vânzare-cumpărare din 17.07.1992, dintre Ecaterina Alexandrescu (căsătorită Stavrache) şi Deaconu Viorica şi actul de vânzare-cumpărare din 24.02.1995 autentificat prin încheierea de autentificare nr. 4113/24.02.1995, dintre Deaconu Viorica şi Parvu Critian); 7. evaluarea terenului de 450 mp atribuit în baza legii 18/1991, în compensare pentru cel nerestituit în natură de la adresa ce face obiectul notificării; 8. evaluarea terenului notificat în suprafaţă de 1262 mp; 9. să se stabilească dacă există un raport de echivalenţă între terenul atribuit în compensare şi terenul de aceeaşi suprafaţă ce face obiectul notificării; 10. evaluarea construcţiilor – atât cele demolate cât şi cele existente din fosta proprietate a autoarei reclamanţilor (două corpuri de casă: o casă la strada, de zid masiv învelită cu tablă, formată din parter şi etaj, având la parter o pravalie şi patru camere iar la etaj un salon şi cinci camere; o casă din zid în spatele proprietăţii, care iniţial a avut destinaţia de anexă, astfel cum rezultă din actele de proprietate şi cele de la momentul preluării). Stabileşte onorariu provizoriu de expertiză, în cuantum de 1000 lei, în sarcina reclamanţilor. Pune în vedere reclamanţilor, prin avocat, să facă dovada achitării onorariului provizoriu de expertiză, cu chitanţa depusă la dosar prin compartimentul registratură, în termen de 5 zile de la încuviinţare, sub sancţiunea decăderii din proba cu expertiză. Desemnează expert în specialitatea topografie şi cadastru pe Mandu Lidia. Emite adresă către BLET de pe lângă Tribunalul Argeş, pentru comunicarea numirii expertului în specialitatea topografie şi cadastru Mandu Lidia după depunerea dovezii achitării onorariului provizoriu de expertiză. Emite adresă către expert Mandu Lidia, după depunerea dovezii de achitare a onorariului provizoriu de expertiză, pentru ca aceasta să întocmească şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat, după citarea părţilor, la care va ataşa şi dovezile de citare a acestora prin carte poştală recomandată, cu obiectivele încuviinţate. Emite adresă către pârât pentru ca, până la termenul de judecată acordat, să înainteze la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, în două exemplare, toate înscrisurile care au stat la baza emiterii dispoziţiei nr. 959/12.06.2013 emisă de Primarul Municipiului Piteşti.
Incheiere de sedinta din 13.11.2013Emite adresă către compartimentul arhivă al Tribunalului Argeş, pentru ataşarea dosarului nr. 13621/109/2012, până la termenul de judecată acordat. Prorogă punerea în discuţia părţilor a probatoriului.
Incheiere de sedinta din 23.10.2013