K***** F*****
InculpatL****** T****
Parte civilăÎn temeiul art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul K.F. cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu incidenţa art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală, la pedeapsa de 3 luni închisoare. În temeiul art. 86 ind. 1 şi 86 ind. 2 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate de 3 luni închisoare, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, ce se calculează de la dată rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Datele prevăzute la lit. b, c şi d, se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş. În baza art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. a Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul are următoarele obligaţie: să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare. Supravegherea executării obligaţiei de mai sus, se face de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş. În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 alin. 2 Cod penal, a consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare, precum şi referitor la neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiilor şi măsurilor dispuse de instanţă, constând în revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 14 Cod procedură penală rap. la art. 1349, 1357, 1381 şi 1385 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă şi în consecinţă: obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile de 2.000 lei, constând în daune morale, în favoarea părţii civile L.T.În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, în sumă de 350 lei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu Ministerul Public şi inculpatul, şi de la comunicare cu partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 31 octombrie 2013.
Hotarare 2589/2013 din 31.10.2013pentru citarea cu mandat de aducere a inculpatului
Incheiere de sedinta din 12.09.2013