A*** M****
CreditorS* E***** A** S**
DebitorAdmite cererea.
Hotarare 1770/2014 din 09.12.2014Amână pronunţarea la data de 09/12/2014.
Incheiere de sedinta din 26.11.2014Stabileşte un nou termen la data de 26 noiembrie 2014, ora 12,30 sala 24 a Tribunalului Specializat Mureş, pentru rămânerea irevocabilă a sentinţei nr. 860 din data de 28/05/2014 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul asociat cu nr.570/1371/2013/a1. Lichidatorului judiciar se va conforma dispoziţiilor art.21 din Legea nr.85/2006 în privinţa depunerii rapoartelor lunare de activitate cu descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, la care va anexa dovezile demersurilor efectuate, va publica un extras al raportului în Buletinul procedurilor de insolvenţă, iar pentru următorul termen în procedură va depune la dosar un raport trimestrial de sinteză cu indicarea măsurilor şi a demersurilor efectuate raport sinteză pe care îl va depune cel puţin 5 zile anterior termenului stabilit în cadrul procedurii. Prorogă dezbaterea cererii formulate de lichidatorul judiciar în temeiul dispoziţiilor art.131 din Legea nr.85/2006 pentru următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 iunie 2014.
Incheiere de sedinta din 18.06.2014În baza art.11 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, confirmă în calitate de lichidator judiciar societatea de insolvenţă NACORNIC SPRL şi remuneraţia negociată cu adunarea creditorilor la valoarea de 2.000 lei pentru întreaga procedură şi 5% din sumele distribuite creditorilor, din averea debitoarei, exclusiv TVA, în situaţia în care va fi achitată din averea debitoarei. În caz contrar, cuantumul remuneraţiei lichidatorului judiciar va fi de 1.000 lei pentru toată perioada procedurii insolvenţei societăţii debitoare şi va fi achitată din fondul de lichidare, conform dispoziţiilor art.4 alin 4 din Legea nr.85/2006. În temeiul dispoziţiilor art.16 din Legea nr.85/2006 constată că nu a fost desemnat un comitet al creditorilor, astfel că potrivit dispoziţiilor legale atribuţiile ce revin acestui organ vor fi îndeplinite de adunarea generală a creditorilor. Stabileşte un nou termen la data de 18 iunie 2014, ora 12,30 sala 24 a Tribunalului Specializat Mureş, în vederea soluţionării în mod irevocabil a cererii de angajare a răspunderii personale a administratorului statutar, ce constituie obiectul dosarului cu nr.570/1371/2013/a1 al Tribunalului Specializat Mureş, cu termen de judecată stabilit la data de 02/04/2014. Lichidatorului judiciar va depune la dosarul cauzei raport cu propuneri privind continuarea procedurii insolvenţei în funcţie de soluţia ce se va pronunţa în dosarul asociat, se va conforma dispoziţiilor art.21 din Legea nr.85/2006 în privinţa depunerii rapoartelor lunare de activitate cu publicarea unui extras de pe acestea în Buletinul procedurilor de insolvenţă, a raportului trimestrial de sinteză precum şi a dovezii demersurilor întreprinse. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 martie 2014.
Incheiere de sedinta din 19.03.2014Constată că a fost dispusă încetarea calităţii de practician în insolvenţă pentru Dumitru Olaru şi respectiv CODMAR INSOLVENCY IPURL, cu sediul în Bacău, strada Mihai Viteazu nr.1, bl.1 judeţul Bacău, ca sancţiune disciplinară. Constată încetată funcţia de lichidator judiciar a Codmar Insolvency IPURL în prezenta procedură. Dispune desemnarea provizorie în calitate de lichidator judiciar a societăţii de insolvenţă NACORNIC S.P.R.L., cu sediul în Tg-Mureş, strada Retezatului nr.4, ap.2, judeţul Mureş. Fostul lichidator judiciar va preda lichidatorului judiciar desemnat provizoriu întreaga gestiune privind societatea debitoare. Lichidatorul judiciar nou desemnat va proceda la preluarea tuturor actelor de lichidare privind societatea debitoare de la fostul lichidator judiciar precum şi a bunurilor societăţii. Lichidatorul judiciar nou desemnat va prelua procedura privind pe debitoarea falită din stadiul în care se găseşte la momentul desemnării sale provizorii. Lichidatorul judiciar va proceda la convocarea şedinţei adunării creditorilor, având ca ordine de zi confirmarea lichidatorului desemnat de judecătorul sindic şi a remuneraţiei acestuia. Stabileşte remuneraţia provizorie a lichidatorului judiciar la suma de 1.000 lei. Stabileşte termen în continuarea procedurii 19 martie 2014, ora 12,30 sala 24 a Tribunalului Specializat Mureş. Dispune publicarea încheierii în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Dată în şedinţa camerei de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică de la 05 Februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 05.02.2014Stabilirea unui termen în cameră de consiliu la data de 8 ianuarie 2014, ora 12,30 sala 24 a Tribunalului Specializat Mureş, pentru înlocuirea lichidatorului judiciar desemnat în prezenta procedură. Citarea creditorului unic pentru înlocuirea lichidatorului judiciar, cu menţiunea de a propune un alt practician în insolvenţă ce urmează a fi desemnat în prezenta procedură. În funcţie de soluţia ce se va lua în cadrul şedinţei camerei de consiliu se vor dispune măsurile corespunzătoare cu privire la continuarea procedurii insolvenţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Noiembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 20.11.2013Ia act de conţinutul raportului de activitate înregistrat de lichidatorul desemnat în prezenta procedură. Stabileşte un nou termen la data de 20 noiembrie 2013, ora 12,30 sala 24 pentru soluţionarea cererii formulate de lichidatorul desemnat pe seama debitoarei, în concret soluţionarea cererii de deschidere a procedurii falimentului faţă de debitoare. Citarea participanţilor la procedură prin BPI pentru soluţionarea cererii de deschidere a procedurii falimentului faţă de debitoare. Lichidatorul va depune la dosar raport cu propuneri privind continuarea procedurii. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 11.09.2013În baza art. 107 alin.1 lit. D din Legea nr. 85/2006, dispune intrarea în faliment şi dizolvarea societăţii debitoare SC EMIRAL ART SRL, nr. de ordine în registrul comerţului J26/309/2009, CUI- 25274419. În temeiul prevederilor art. 47 din Legea nr.85/2006, ridică dreptul de administrare al debitoarei, prin administrator special, sens în care dă dispoziţie băncilor să nu dispună de sumele din conturile bancare ale debitoarei, numai pe baza semnăturii lichidatorului desemnat . Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe Societatea profesională de insolvenţă CODMAR INSOLVENCY SPRL, cu sediul în Bacău, str. Mihai Viteazu nr.1 jud. Bacău. Stabileşte remuneraţia provizorie a lichidatorului la o sumă echivalentă cu 2500 lei şi onorariu de succes de 7 % plus TVA, urmând ca plata acestuia să se efectueze cu respectarea prevederilor art.121,122 din lege din sumele obţinute prin valorificarea bunurilor. În cazul în care în patrimoniul debitoarei nu se vor identifica bunuri administratorul va beneficia, pe tot parcursul procedurii (de la deschiderea procedurii şi până la închiderea ei), de un onorariu de 2000 lei, ce se va suporta din fondul de lichidare constituit în temeiul art.4 (4) din Legea nr. 85/2006. Lichidatorul va notifica hotărârea de deschidere a procedurii tuturor băncilor la care debitoarea deţine cont de disponibil, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mureş, dacă debitoarea are în patrimoniu bunuri imobile, creditorilor , debitorului prin administratorul special şi Oficiului Registrului Comerţului, pentru efectuarea menţiunii, în conformitate cu prevederile art. 61, 62 coroborate cu art. 109 din Legea nr. 85/2006 şi va publica o notificare privind deschiderea procedurii într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala averii debitorului, precum şi în Buletinul insolvenţei. Notificarea către creditori se va efectua şi în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire şi în Buletinul insolvenţei şi va cuprinde următoarele menţiuni: -locul, data şi ora primei adunări generale a creditorilor; -termenul de depunere a raportului privind cauzele ajungerii în insolvenţă, precum şi posibilitatea studierii acestuia la sediul lichidatorului sau la arhiva Tribunalului Comercial Mureş. -menţiunea că notificările ulterioare se vor efectua în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 85/2006, în Buletinul insolvenţei, cu excepţiile prevăzute de norma juridică menţionată, precizând totodată că înregistrarea cererii de admitere a creanţei creează prezumţia pentru creditori că au cunoştinţă de termenele prevăzute de art. 62 ori la art. 107,108, sau 109 din lege. Lichidatorul va îndeplini toate atribuţiile prevăzute de art. 25, din Legea nr.85/2006. Lichidatorul va întocmi şi va păstra o listă cuprinzând toate încasările, plăţile şi compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii şi valorii acestora şi a datelor de identificare a cocontractanţilor, în conformitate cu prevederile art. 46 din lege. Lichidatorul va notifica hotărârea de deschidere a procedurii tuturor băncilor la care debitoarea deţine cont de disponibil, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mureş, dacă debitoarea are în patrimoniu bunuri imobile, creditorilor , debitorului prin administratorul special şi Oficiului Registrului Comerţului, pentru efectuarea menţiunii, în conformitate cu prevederile art. 61, 62 coroborate cu art. 109 din Legea nr. 85/2006 şi va publica o notificare privind deschiderea procedurii într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala averii debitorului, precum şi în Buletinul insolvenţei. Notificarea către creditori se va efectua şi în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire şi în Buletinul insolvenţei şi va cuprinde următoarele menţiuni: -termenele stabilite prin hotărâre, şi a raportului privind cauzele insolvenţei, pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor suplimentare, termenul de verificare a creanţelor, de afişare a tabelului suplimentar, precum şi termenul de depunere a tabelului definitiv consolidat; -locul, data şi ora primei adunări generale a creditorilor; -cerinţele pentru ca o creanţă să fie admisibilă potrivit prevederilor art. 65 din Legea nr. 85/2006 şi taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar aferent; -termenul de depunere a raportului privind cauzele ajungerii în insolvenţă, precum şi posibilitatea studierii acestuia la sediul lichidatorului sau la arhiva Tribunalului Comercial Mureş. -menţiunea că notificările ulterioare se vor efectua în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 85/2006, în Buletinul insolvenţei, cu excepţiile prevăzute de norma juridică menţionată, precizând totodată că înregistrarea cererii de admitere a creanţei creează prezumţia pentru creditori că au cunoştinţă de termenele prevăzute de art. 62 ori la art. 107,108, sau 109 din lege. Lichidatorul va îndeplini toate atribuţiile prevăzute de art. 25, din Legea nr.85/2006. Lichidatorul va întocmi şi va păstra o listă cuprinzând toate încasările, plăţile şi compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii şi valorii acestora şi a datelor de identificare a cocontractanţilor, în conformitate cu prevederile art. 46 din lege. Se vor menţine termenele stabilite prin hotărârea de deschidere a procedurii generale de insolvenţă, astfel: Până la data de 10. 07.2013 lichidatorul va depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, şi asupra existenţei premiselor angajării răspunderii acestora, în condiţiile art. 138 , raport care va cuprinde menţiunile cuvenite, conform dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 85/2006 . Stabileşte termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor născute anterior procedurii la 10. 07.2013. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 07.08.2013 . Contestaţiile la tabelul preliminar se vor depune în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 11.09.2013. IV. Va stabili data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor la data de 09.08.2013. Se va comunica creditoarei, debitoarei şi lichidatorului provizoriu desemnat, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, şi prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, precum şi către ORC, în vederea efectuării menţiunii şi publicării în Buletinul insolvenţei. Dispune efectuarea menţiunilor referitoare la deschiderea falimentului şi numirea lichidatorului judiciar la registrul comerţului. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la 11.09.2013 In temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, inventarierea evaluarea şi declanşarea operaţiunilor de lichidare până la data de 11.09.2013. Definitivă. Cu drept apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.06.2013.
Hotarare intermediara din 26.06.2013Admite cererea creditoarei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, cu sediul social în mun. Tg.Mureş, str.Gh.Doja, nr.1-3, jud.Mureş, şi în consecinţă: Deschide procedura generală a insolvenţei, reglementată de Legea nr. 85/2006 faţă de debitoarea EMIRAL ART SRL cu sediul în Târgu-Mureş, str. Păcii, nr. 70 B ap. 11, jud. Mureş, cu număr de înregistrare în registrul comerţului J26/1835/1992. Deschide procedura generală a insolvenţei, reglementată de Legea nr. 85/2006, faţă de debitoare. În temeiul prevederilor art. 47 (3)din Legea nr.85/2006, ridică parţial dreptul de administrare al debitoarei, sens în care se dă dispoziţie băncilor să nu dispună de sumele din conturile bancare ale debitoarei, numai pe baza semnăturii administratorului statutar, însoţită de semnătura administratorului judiciar desemnat. În perioada de observaţie debitorul va continua desfăşurarea activităţilor curente sub supravegherea administratorului judiciar, urmând ca actele şi operaţiunile care exced comerţul curent să fie autorizate de administrator judiciar. În conformitate cu art. 46 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, începând de la data deschiderii procedurii debitorul împreună cu administratorul judiciar, sunt obligaţi să păstreze o listă cuprinzând toate încasările, plăţile şi compensările efectuate, cu precizarea naturii şi valorii acestora şi a datelor de identificare a cocontractanţilor. Desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu Societatea Profesională de Insolvenţă Codmar Insolvency IPURL, cu sediul în mun. Bacău, str. Mihai Viteazu, nr. 1 jud. Bacău. Stabileşte remuneraţia provizorie a administratorului la suma de 150 lei/lună, pe perioada de observaţie şi onorariu de succes de 1 % din distribuirile efectuate creditorilor conform programului de plăţi, în perioada reorganizării, exclusiv TVA, urmând ca plata acestuia să se efectueze cu respectarea prevederilor art.121,122 din lege din averea debitoarei. Administratorul judiciar va notifica hotărârea de deschidere a procedurii tuturor băncilor la care debitoarea deţine cont de disponibil, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mureş, dacă debitoarea are în patrimoniu bunuri imobile, creditorilor , debitorului şi Oficiului Registrului Comerţului, pentru efectuarea menţiunii, în conformitate cu prevederile art. 61, 62 coroborate cu art. 109 din Legea nr. 85/2006 şi va publica o notificare privind deschiderea procedurii într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala averii debitorului, precum şi în Buletinul insolvenţei. Notificarea către creditori se va efectua şi în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, pe suport de hârtie şi în Buletinul insolvenţei şi va cuprinde următoarele menţiuni: -termenele stabilite prin hotărâre, şi a raportului privind cauzele insolvenţei, pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor, termenul de verificare a creanţelor, de afişare a tabelului preliminar, precum şi termenul de definitivare a tabelului creanţelor; -locul, data şi ora primei adunări generale a creditorilor; -cerinţele pentru ca o creanţă să fie admisibilă potrivit prevederilor art. 65 din Legea nr. 85/2006 şi taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar aferent; - termenul de depunere a raportului cu propunerea de intrare în procedură simplificată sau continuarea perioadei de observaţie. -termenul de depunere a raportului privind cauzele ajungerii în insolvenţă, precum şi posibilitatea studierii acestuia la sediul lichidatorului sau la arhiva Tribunalului Comercial Mureş. -menţiunea că notificările ulterioare se vor efectua în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 85/2006, în Buletinul insolvenţei, cu excepţiile prevăzute de norma juridică menţionată, precizând totodată că înregistrarea cererii de admitere a creanţei creează prezumţia pentru creditori că au cunoştinţă de termenele prevăzute de art. 62 ori la art. 107,108, sau 109 din lege. - menţiunea că organele de conducere ale debitoarei au obligaţia, dacă debitoarea deţine sau administrează una sau mai multe pagini de internet, să publice pe aceste pagini, în termen de 24 de ore de la data comunicării hotărârii de deschiderea procedurii, informaţiile referitoare la starea societăţii, precum şi numărul, data şi instanţa care a pronunţat hotărârea. - menţiunea că orice contestaţie sau obiecţie, formulate în cadrul procedurii de participanţi, se timbrează cu 120 lei taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar de 0,3 lei, (dacă nu este scutită de taxă de timbru) sub sancţiunea anulării ca netimbrată şi se impune să fie înregistrate la dosarul cauzei atât pe suport de hârtie cât şi pe format electronic, la adresa de e-mail a Tribunalului Comercial Mureş: [email protected] , în vederea comunicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă, sub sancţiunea procedurală a suspendării, conform art. 155 ind.1 Cod de procedură civilă. Administratorul judiciar va îndeplini toate atribuţiile prevăzute de art. 20 din Legea nr.85/2006. Administratorul judiciar va finaliza inventarierea patrimoniului debitoarei cel târziu în termen de 2 luni de la data deschiderii procedurii generale, sub sancţiunea amenzii. Stabileşte termen pentru depunerea listelor de inventariere a patrimoniului la data de 29.07.2013. Administratorul judiciar va întocmi şi va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile , precum şi o justificare a modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, precum şi o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în buletinul procedurilor de insolvenţă. Măsurile efectuate de administratorul judiciar în exercitarea atribuţiilor legale, inclusiv cele de desemnare a unor persoane de specialitate şi stabilirea remuneraţiei acestora, în temeiul art. 23 din lege, vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor, înainte de efectuarea plăţilor cuvenite în temeiul acestor măsuri. Până la data de 26.06.2013 administratorul judiciar va înregistra raportul cu propunerea de intrare în procedură simplificată sau continuarea perioadei de observaţie, pe care o va notifica debitoarei, anexând raportului dovada notificării prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Până la data de 10. 07.2013 administratorul judiciar va depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, şi asupra existenţei premiselor angajării răspunderii acestora, în condiţiile art. 138 , raport care va cuprinde menţiunile cuvenite, conform dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 85/2006 . Stabileşte termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor născute anterior procedurii la 10. 07.2013. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 07.08.2013 . Contestaţiile la tabelul preliminar se vor depune în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 11.09.2013. IV. Va stabili data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor la data de 09.08.2013. Se va comunica debitoarei şi administratorului judiciar provizoriu desemnat, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, precum şi prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, precum şi către ORC, în vederea efectuării menţiunii şi publicării în Buletinul insolvenţei. Dispune efectuarea menţiunilor referitoare la deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi numirea administratorului judiciar la registrul comerţului. Stabileşte termen la data de 26.06.2013 pentru a se pune în dezbaterea părţilor raportul cu propunerea de continuare a perioadei de observaţie sau de intrare în faliment, înregistrat conform art. 54 din Legea nr. 85/2006. Definitivă. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.05.2013.
Hotarare intermediara 744/2013 din 29.05.2013