Dosar 5740/112/2013 din 18.09.2013

contestaţie act administrativ fiscal


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5740/112/2013
Data dosar:
18.09.2013
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
contestaţie act administrativ fiscal
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.05.2014 la ora 8:30

    Complet: C 1 CA -NCPC
  • Admite in parte cererea

    Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta A.J.F.P.BN(subrogată în drepturile şi obligaţiei fostei A.F.P.C.M.BN) cu privire la ultimul petit al acţiunii.Admite în parte acţiunea în contencios cererea formulată de reclamanta SC M.SA în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P.BN, în sensul că:Anulează Decizia nr. 1333 din 21.03.2013 emisă de A.F.P.C.M.BN, cu consecinţa admiterii contestaţiei reclamantei şi anulării deciziilor privind compensarea obligaţiilor fiscale nr.219/14.02.2013 şi respectiv nr.347/05.03.2013 emise de A.F.P.C.M.BN.Obligă pârâta să emită în favoarea reclamantei noi decizii de compensare în care data compensării să corespundă cu data notificării cesiunii, după cum urmează: pentru suma de 135.342 lei, data compensării – 21.12.2012, iar pentru suma de 101.982 lei, data compensării – 25.02.2013. Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere formulat de aceeaşi reclamantă, având ca obiect obligarea pârâtei la repararea pagubei cauzate prin calcularea accesoriilor în sumă de 9.677 lei.Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlun d echeltuieli de judecată acordate în măsura admiterii acţiunii.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 C.P.C prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 30.05.2014.

    Hotarare 548/2014 din 30.05.2014
  • Sedinta din data de 23.05.2014 la ora 12:00

    Complet: C 1 CA -NCPC
  • Amână cauza

    amânare de pronunţare la 30.05.2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.05.2014
  • Sedinta din data de 25.04.2014 la ora 12:00

    Complet: C 1 CA -NCPC
  • Amână cauza

    pentru dezbaterea în fond a cauzei şi depunerea notelor scrise

    Incheiere de sedinta din 25.04.2014
  • Sedinta din data de 28.03.2014 la ora 12:00

    Complet: C 1 CA -NCPC
  • Amână cauza

    adresa catre reclamant pentru a comunica contractele de cesiune de creanţă nr. 6947/2012 şi 844/2013

    Incheiere de sedinta din 28.03.2014
  • Sedinta din data de 14.03.2014 la ora 8:30

    Complet: C 1 CA -NCPC
  • Repus pe rol

    Redeschide dezbaterile pentru a se efectua adresă la pârâta A.J.F.P. BN să depună la dosar contractele de cesiune de creanţă nr. 6947/2012 şi 844/2013, deconturile nr. 23176547/2012 şi 26784761/2013 şi deciziile de rambursare, documente menţionate în cele două decizii de compensare contestate în cauză, întrucât acestea nu se regăsesc în documentaţia depusă la dosar de către pârâtă.Stabileşte termen de judecată pentru data de 28.03.2014.Se va emite adresă către pârâta A.J.F.P.BN în sensul celor menţionate.Pronunţată în condiţiile art. 396 alin.2 Cod proceduă civilă,azi,14.03.2014.

    Incheiere de sedinta din 14.03.2014
  • Sedinta din data de 28.02.2014 la ora 12:00

    Complet: C 1 CA -NCPC
  • Amână pronunţarea

    amânare de pronunţare la data de 14.03.2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.02.2014
  • Sedinta din data de 31.01.2014 la ora 12:00

    Complet: C 1 CA -NCPC
  • Amână cauza

    adresa catre reclamanta

    Incheiere de sedinta din 31.01.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD