R****** R**** C*********
InculpatÎn baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 42 C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 4 şi 7 Cpp., art. 74 lit. a şi c C.pen., art. 76 lit. d C.pen., condamnă pe inculpatul R. R. C., fără antecedente penale, la o pedeapsă de 11 luni închisoare cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi b C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept. În baza art. 86 ind. 1 C. penal, ţinând seama de prev. art. 86 ind. 1 alin. 1 lit. b şi c C. penal, dispune suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 11 luni, stabilit pentru conform art. 86 ind. 2 şi 82 C. penal. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra nerespectării prev. art. 86 ind. 4 şi 83 C. penal, care are drept consecinţă revocarea suspendării condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 C. penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. Impune inculpatului respectarea obligaţiilor prev. de art. 86 ind. 3 alin. 1 lit. a - d C. penal, respectiv, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se prezinte trimestrial, la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea acesteia sau la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele acestuia de existenţă. În baza art. 88 C.pen., constata că la 14.01.2013 inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore. În baza art. 118 lit. f C.pen., art. 17 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif., dispune confiscarea specială a corpurilor delicte – cantitatea netă rămasă în urma expertizării de 12,8 grame cannabis ridicată de la inculpat, deoarece a fost deţinută în afara dispoziţiilor legale, droguri ce au fost depuse la Camera de Corpuri Delicte, Droguri şi Precursori din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române, conform dovezii seria H nr. 0023459, cantităţile urmând a fi distruse cu respectarea prev. art. 18 al. 1 din Legea nr. 143/2000 modif. Ţinând seama de dispoziţiile art. 1 al. 2 şi art. 3 din Legea nr. 76/2008 pentru organizarea şi funcţionarea Sistemului de Date Genetice Judiciare, respinge solicitarea parchetului pentru prelevarea de probe biologice de la inculpat. În baza art. 191 al. 2 C.p.p. obligă inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. În baza art. 189 C.p.p., rap la art 68 ind. 11 din Legea nr 51/1995 rep, cu referire la art. 5 din Protocolul nr 113928/2008, dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a onorariului apărătorului din oficiu al inculpatului, conf. delegaţiei aflate la dosar. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare, în conformitate cu prev. art. 363 alin. 3 C.p.p.
Hotarare 170/2013 din 27.09.2013In vederea deliberării amână pronunţarea pentru data de 27.09.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2013