C***** N* G*** V*****
InculpatN****** V*****
Parte vătămatăRespinge cererea de schimbare a incadrării juridice a faptelor din infracţiunea de ultraj, prevăzută şi sancţionată de art. 239 alin. 3 şi 5 C.p. cu aplicarea art. 37 litera a C.p. din Codul penal in infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 1 C.p În baza art. 239 alin. 3 şi 5 C.p. cu aplicarea art. 37 litera a C.p., condamna pe inculpatul Cînciu Gică Vasile,la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, faptă comisă la data de 19.01.2013, în stare de recidivă postcondamnatorie. În baza art. 83 Codul Penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 9 luni închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentinţa penala nr. 77/20.06.2012, pronunţată de Judecătoria Hârşova, definitivă prin nerecurare şi dispune cumularea pedepsei menţionate mai sus cu pedeapsa aplicata în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare, în regim de detenţie. In baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza finală si lit. b C.p. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat de la ramanerea definitivă a hotărârii si pană la executarea in intregime sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 350 şi art. 357 al 2 lit. b menţine arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 88 C.P. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 20.01.2013 şi durata arestului preventiv din data de 21.01.2013 până la zi. Ia act că partea vătămată N****** V***** nu a formulat pretenţii civile. În baza art. 191 alin. 1 şi art. 349 Cod procedură penală obliga pe inculpat la plata sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare către stat. Sumele ce reprezintă onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Ialomita. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat şi părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 21.06.2013.
Hotarare 143/2013 din 21.06.2013Amână pronunţarea la data de 21 iunie 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2013Acordă termen pentru continuarea efectuării cercetării judecătoreşti
Incheiere de sedinta din 04.06.2013Respinge cererea inculpatului Cînciu Gică – Vasile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea În baza art. 300 indice 2 Cod procedură penală cu aplicarea art.160 indice b Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Cînciu Gică – Vasile (cu date ). În temeiul art. 160 indice b alin. 3 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Cînciu Gică – Vasile, în condiţiile art.160 indice b alin.1 Cod procedură penală. Cu drept de recurs in termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată in şedinţă publică astăzi 07.05.2013, ora 15.50. Pentru continuarea efectuării cercetării judecătoreşti acordă termen la data de 4.06.2013
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 07.05.2013pentru continuarea cercetării judecătoreşti
Incheiere de sedinta din 16.04.2013În baza art. 300 ind. 2 Cod procedură penală cu aplicarea art.160b Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Cînciu Gică – Vasile (cu date). În temeiul art. 160b alin. 3 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Cînciu Gică – Vasile, în condiţiile art.160b alin.1 Cod procedură penală. Cu drept de recurs in termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată in şedinţă publică astăzi 02.04.2013, ora 16.20. Acordă termen fond la data de 16.04.2013.
Incheiere de sedinta din 02.04.2013Acordă termen pentru continuarea efectuării cercetării judecătoreşti
Incheiere de sedinta din 19.03.2013pentru a da posibilitatea părţii vătămate să îşi angajeze apărător.
Incheiere de sedinta din 05.03.2013Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive. În baza art.300 indice 1 alin.1 Cpp constată legalitatea şi temeinicia arestării inculpatului. În baza art.300 indice 1 alin.3 teza 1 menţine măsura arestării preventive.
Incheiere de sedinta din 15.02.2013Admite cererea de abţinere formulată de d-na judecător Anton Carla - Daniela. Dispune repartizarea aleatorie a cauzei .
Incheiere abtinere din 14.02.2013