N**** M**** A***
InculpatN**** M**** A**** l* C****** a***** D**** M*****
InculpatÎn temeiul art. 87 al.2 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art 3201 din C.pr.pen astfel cum a fost introdus prin Legea nr 202/2010 condamnă inculpatul N.M.A.la pedeapsa de: - 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 2 ani şi 8 luni , în condiţiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.09.2013.
Hotarare 2259/2013 din 11.09.2013Admite cerea de amânare formulată de către inculpat pentru a depune la dosar înscrisuri în circumstanţiere. Amână judecarea cauzei la data de 11.09.2013, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 27.052013
Incheiere de sedinta din 27.05.2013Admite cerea de amânare formulată de către avocatul ales al inculpatului, pentru studierea de către acesta a conţinutului dosarului.. Amână judecarea cauzei la data de 27.05.2013, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 15.04.2013
Incheiere de sedinta din 15.04.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată de către inculpat, în vederea angajării unui apărător. Amână judecarea cauzei la data de 15.04.2013. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.04.2013
Incheiere de sedinta din 01.04.2013