M******* V***** S******
InculpatM****** V*****
Parte vătămatăÎn baza art. 180 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 3201 al. 7 C.p.p., condamnă inculpatul M******* V***** S****** la o pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe. În baza art. 71 alin. 1 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), lit. b Cp pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 alin. 1 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, stabilit în conformitatea cu art. 82 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cp pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 alin. 2 C.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C.p. a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni sau al neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin prezenta. În baza art. 14 şi art. 346 C.p.p. coroborat cu art. 1349, 1357 C.civ admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă MATEŞAN VIOREL şi obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 2000 lei daune morale, respingând restul pretenţiilor formulate în cauză. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 300 lei. În baza art. 193 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare realizate de partea civilă în cuantum de 500 lei. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.06.2013.
Hotarare 1248/2013 din 25.06.2013pentru amanarea pronuntarii acorda termen la data de 25.06.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.201311.06.2013, pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă.
Incheiere de sedinta din 14.05.201314.05.2013, ora 11.00 pt.administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 09.04.2013