S* B******* S******** C********** - R*********** P*** D******* G****** U******** A**
ReclamantA****** N******** D* A*********** F****** - P*** D******* G******* A F******** P****** A****
PârâtRespinge acţiunea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28 Noiembrie 2014, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 2117/2014 din 28.11.2014În vederea administrării probei cu interogatoriu, pune în vedere pârâtei A****** N******** D* A*********** F****** - P*** D******* G******* A F******** P****** A**** prin reprezentant legal restituie la dosarul cauzei interogatoriul completat, semnat şi ştampilat. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28 Noiembrie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Octombrie 2014, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal
Incheiere de sedinta din 24.10.2014Încuviinţează proba cu înscrisuri, solicitată de către părţi. Pune în vedere părţilor să depună toate înscrisurile pe care le deţin şi care au legătură cu obiectul pricinii, în copii certificate pentru conformitate cu originalul. Încuviinţează proba cu interogatoriul pârâtei, solicitată de către reclamantă. Pune în vedere reclamantei să depună interogatoriul încuviinţat. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24 Octombrie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 26 Septembrie 2014, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 26.09.2014