O**** M******
RecurentB**** T***********
IntimatRespinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta O M în contradictoriu cu intimata SC B T SA împotriva sentinţei civile nr. 11040/2013 pronunţată la 16 iulie 2013 în dosarul 5872/211/2013 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o menţine în întregime. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2014.
Hotarare 498/2014 din 22.09.2014pentru îndeplinirea procedurii de citare cu toate părţile
Incheiere de sedinta din 16.06.2014Amână soluţionarea cauzei pentru 16 iunie 2014, sala 249, ora 8, pentru când: Se revine cu adresă către intimata B**** T*********** SA, cu solicitarea de a depune la dosar, modul în care s-a făcut imputaţia plăţilor realizate de către recurenta-contestatoare în perioada iulie 2012-noiembrie 2012, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare persoanei responsabile. Se citează recurenta OANŢĂ MIHAELA
Incheiere de sedinta din 28.04.2014Repune cauza pe rol.Amână soluţionarea cauzei pentru 28.04.2014, sala 249, ora 8, pentru când se vor cita ambele părţi şi se va emite adresă către intimată cu solicitarea de a depune la dosar, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată, un tabel de calcul al debitului principal, în care să arate sumele achitate de către recurentă pe parcursul derulării contractului, cu indicarea şi a dobânzilor calculate aferent debitului principal pe parcursul derulării contractului, să depună extras de cont pe luna noiembrie 2012 cu evidenţierea tuturor operaţiunilor din cont, a soldului iniţial şi a soldului final, şi să explice de ce în extrasul de cont din 30.11.2012, de la filele 46-48 dosar fond, apare un debit principal de 3494,40 lei, iar în cererea de încuviinţare a executării silite şi tabelul anexat acesteia, de la filele 71 şi 80 dosar fond, a invocat un credit restant de 4764,88 lei, la adresă urmând a se anexa o copie de pe filele de dosar menţionate.
Incheiere de sedinta din 10.03.2014pentru întocmirea unei adrese BTR, cu solicitarea de a comunicate date
Incheiere de sedinta din 27.01.2014