Dosar 5925/197/2013 din 16.07.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5925/197/2013
Data dosar:
16.07.2013
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.11.2013 la ora 9:00

    Complet: CR2
  • Reducerea pedepsei

    Admite recursul formulat de inculpatul Nan Arsenică împotriva sentinţei penale nr. 1280/28.06.2013 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. 5925/197/2013 pe care o casează sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei principale şi a celei accesorii. Rejudecând cauza în aceste limite: Reţine în favoarea inculpatului Nan Arsenică circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal şi reduce de la 1 an şi 2 luni închisoare la 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi republicată. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. Menţine modalitatea de executare a pedepsei stabilită de prima instanţă şi reduce, conform art. 82 Cod penal termenul de încercare fixat de la 3 ani şi 2 luni la 2 ani şi 6 luni. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.11.2013. DECIZIA PENALĂ NR. 899/R/01.11.2013

    Hotarare 899/2013 din 01.11.2013
  • Sedinta din data de 24.10.2013 la ora 9:00

    Complet: CR2
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei pentru data de 01 noiembrie 2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.10.2013
  • Sedinta din data de 17.10.2013 la ora 9:00

    Complet: CR2
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei pentru data de 24 octombrie 2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2013
  • Sedinta din data de 19.09.2013 la ora 9:00

    Complet: CR2
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 17 octombrie 2013, sala 201, ora 09,00 pentru când recurentul inculpat Nan Arsenică are termen în cunoştinţă. Se emite adresă către Judecătoria Braşov - Secţia Penală cu solicitarea de a înainta instanţei o copie a CD-ului conţinând înregistrarea audio a şedinţei de judecată din data de 18 aprilie 2013, mai exact a pasajului conţinând desfăşurarea cauzei cu nr. 22 – dosar 5925/197/2013. Atrage atenţia recurentului inculpat Nan Arsenică asupra faptului că nu va mai fi citat pentru următoarele termene de judecată, el rămânând cu termen în cunoştinţă. Totodată, pune în vedere inculpatului ca până la termenul de judecată acordat în cauză să depună la dosarul cauzei acte medicale care să confirme cele susţinute la acest termen, în sensul că la data de 18 aprilie 2013 a fost imobilizat la pat. De asemenea, pune în vedere inculpatului Nan Arsenică să se prezinte la termenul de judecată acordat în cauză, pentru a fi în măsură, în situaţia în care se confirmă cele susţinute la acest termen şi instanţa de recurs va aprecia că se impune, să dea o declaraţie referitoare la procedura simplificată prevăzută de art. 3201 Cod procedură penală. Se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei şi se plăteşte Baroului Braşov suma de 50 de lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu desemnat inculpatului Nan Arsenică, care se include în cheltuielile judiciare avansate de stat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 septembrie 2013.

    Incheiere de sedinta din 19.09.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD