P******** D* P* L**** T********* B********
ApelantD*** G****** V*******
Apelant InculpatD*** D**** I*****
Apelant InculpatDec. 354/A/Admite apelurile declarate de P******** D* P* L**** T********* B******** şi de inculpaţii D*** G****** V******* şi Duţă Diana Elena împotriva sentinţei penale nr. 304/16.04.2013 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I-a Penală. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond: Înlătură, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D*** G****** V*******, aplicarea pedepsei accesorii şi complementare prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. c din Codul penal – dreptul de a fi administrator, asociat sau acţionar într-o societate comercială. Înlătură, în ceea ce o priveşte pe inculpata Duţă Diana Elena, aplicarea pedepsei accesorii şi complementare a interzicerii dreptului de a fi asociat sau acţionar într-o societate comercială. În baza art. 118 lit. a din Codul penal confiscă, de la inculpaţi, în mod egal, sumele de 5857 lei şi 5 euro (câte 2928,5 lei şi 2,5 euro de la fiecare). Înlătură dispoziţia de confiscare, în baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, de la fiecare inculpat a câte 50.000 lei. În baza art. 118 lit. a din Codul penal confiscă, de la fiecare inculpat, câte 47.060 lei. Schimbă temeiul confiscării de la inculpaţi, în vederea distrugerii, a bunurilor deţinute contrar legii din art. 17 şi 18 din Legea 143/2000 în art. 118 lit. f din Codul penal. Schimbă temeiul confiscării de la inculpaţi a cântarului de culoare albă, cu inscripţia TH-2000, depus la D.G.P.M:B. – S.C.J.S.E.O. cu dovada seria 0087792/30.01.2013 din art. 17 din Legea 143/2000 în art. 118 lit. b din Codul penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 26.11.2013.
Hotarare 354/2013 din 26.11.2013Amână pronunţarea la 26.11.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2013imposibilitate prezentare avocatul inculpaţilor.
Incheiere de sedinta din 14.10.2013Lipsa aparare
Incheiere de sedinta din 16.09.2013