L*** A****
InculpatG**** A********
InculpatP**** C****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 345 alin. 2 Cod Procedura Penală condamnă pe inculpatul L*** A****, în prezent deţinut la Penitenciarul Bistriţa, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a), g), si i) Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod Penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod Procedură Penală la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 61 Cod Penal dispune revocarea liberării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 630/2009 a Judecătoriei Târgu-Mureş şi dispune contopirea restului rămas neexecutat de 496 zile închisoare, cu pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplică ca pedeapsă rezultantă pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 Cod Penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 şi lit. b Cod Penal, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 345 alin. 2 Cod Procedura Penală condamnă pe inculpatul G**** A********, în prezent deţinut la Penitenciarul Bistriţa, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a), g), si i) Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. B) Cod Penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod Procedură Penală la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 Cod Penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 şi lit. b Cod Penal, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. Constată că în cauză nu s-au formulat pretenţii civile. În temeiul art. 118 alin. 1 lit. e Cod Penal, dispune confiscarea specială a următoarelor sume: - de la inculpatul L*** A****, a sumei de 100 euro; - de la inculpatul G**** A******** a sumei de 2052 lei. În temeiul art. 191 alin.1 şi 2 Cod Procedură Penală, dispune obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cunatum total de 1200 lei, din care suma de 450 lei provine din faza de urmărire penală, iar suma de 600 lei reprezintă onorariile apărătorilor numiţi din oficiu a acorda asistenţă juridică inculpaţilor în cursul cercetării judecătoreşti, astfel: inculpatul L*** A**** a sumei de 600 lei, inculpatul G**** A******** a sumei de 600 lei. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare pentru inculpaţi şi partea vătămată şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2013.
Hotarare 576/2013 din 11.06.2013amână pronunţarea la data de 11 iunie 2013
Incheiere de sedinta din 04.06.2013