I************ J******* D* P****** P******
PetentM**** M****** A*****
IntimatAdmite sesizarea formulată de petentul I************ J******* D* P****** P******, în contradictoriu cu intimata M**** M****** A*****, şi în consecinţă; Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 1500 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenţie seria PA nr. 0158737/30.12.2011 întocmit de IJP Prahova, cu sancţiunea prestării unor lucrări de păstrare a curăţeniei şi igienizării localităţii; întreţinerea şi igienizarea locurilor de agrement; igienizarea parcurilor şi zonelor verzi şi executarea lucrărilor publice periodice; igienizarea cursurilor de apă; repararea şi întreţinerea drumurilor publice; repararea şi întreţinerea curentă a canalelor, digurilor, şanţurilor, podurilor şi podeţelor; montarea, întreţinerea şi repararea inventarului stradal; reparaţii curente şi lucrări gospodăreşti la instituţiile din subordinea Consiliului local şi orice activitate de interes obştesc în folosul comunităţii, respectiv în localitatea Cornu, pe o durată de 45 ore la dispoziţia Primăriei Cornu. Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanţă, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07.02.2014.
Hotarare 534/2014 din 07.02.2014