Dosar 6056/62/2013 din 12.08.2013

alte cereri


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6056/62/2013
Data dosar:
12.08.2013
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
alte cereri
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.11.2022 la ora 09:30

    Complet: CI3
  • Fond

    În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitoarei CAMBERA FEDAN CONSTRUCT SRL şi radierea acestuia din registrul comerţului. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul BRAŞOV pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Onorariul lichidatorului judiciar MDP INSOLVENCY SPRL în sumă de 5000 Ron va fi plătit din contul constituit potrivit art. 4 din legea nr. 85/2006. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.11.2022.

    Hotarare 914/2022 din 02.11.2022
  • Sedinta din data de 22.06.2022 la ora 09:00

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru a se reveni cu adresă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov în vederea obţinerii de informaţii privind calitatea debitoarei Cambera Fedan Construct SRL în dosarul penal, stabileşte termen la data de 02.11.2022, sala T4, ora 09:30.

    Incheiere de sedinta din 22.06.2022
  • Sedinta din data de 04.05.2022 la ora 09:00

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru a se emite adresă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov în vederea obţinerii de informaţii cu privire la stadiul cercetărilor în dosarul nr. 2089/P/2011, stabileşte termen la data de 22.06.2022, sala T4, ora 09:00.

    Incheiere de sedinta din 04.05.2022
  • Sedinta din data de 02.03.2022 la ora 09:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a contestaţiei ce face obiectul dosarului asociat nr. 6056/62/2013/a2, publicarea raportului final de activitate, soluţionarea obiecţiunilor la raportul final formulate de creditoarea AJFP Braşov, discutarea propunerii de închidere a procedurii, stabileşte termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 04.05.2022, sala T4, ora 09:00.

    Incheiere de sedinta din 02.03.2022
  • Sedinta din data de 19.01.2022 la ora 09:00

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a contestaţiei ce face obiectul dosarului asociat nr. 6056/62/2013/a2, publicarea raportului final de activitate, soluţionarea obiecţiunilor la raportul final formulate de creditoarea AJFP Braşov, discutarea propunerii de închidere a procedurii, stabileşte termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 02.03.2022, sala T4, ora 09:30.

    Incheiere de sedinta din 19.01.2022
  • Sedinta din data de 06.10.2021 la ora 12:00

    Complet: CI3-TCo
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a contestaţiei ce face obiectul dosarului asociat nr. 6056/62/2013/a2, publicarea raportului final de activitate, soluţionarea obiecţiunilor la raportul final formulate de creditoarea AJFP Braşov, discutarea propunerii de închidere a procedurii, stabileşte termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 19.01.2022, sala T4, ora 09:00.

    Incheiere de sedinta din 06.10.2021
  • Sedinta din data de 12.05.2021 la ora 09:00

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a contestaţiei ce face obiectul dosarului asociat nr. 6056/62/2013/a2, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, art. 331 şi art. 339 Cod procedură civilă din 1865, stabileşte termen de control la data de 06.10.2021. Fără prezenţa părţilor. Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu dovada măsurilor întreprinse în procedură, cu 5 zile înainte termenului de judecată stabilit, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în caz de neconformare. De asemenea, va depune dovada publicării acestui raport în BPI, sub aceeaşi sancţiune.

    Incheiere de sedinta din 12.05.2021
  • Sedinta din data de 03.03.2021 la ora 09:00

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea contestaţiei ce face obiectul dosarului asociat nr. 6056/62/2013/a2, stabileşte termen de judecată la data de 12.05.2021, sala T4, ora 09:00.

    Incheiere de sedinta din 03.03.2021
  • Sedinta din data de 11.11.2020 la ora 12:30

    Complet: CI3
  • Repus pe rol

    În vederea soluţionării contestaţiei formulate de creditoarea AJFP Braşov, ce face obiectul dosarului asociat nr. 6056/62/2013/a2, repune cauza pe rol şi în consecinţă stabileşte termen de judecată, la data de 03.03.2021, sala T4, ora 09:00.

    Incheiere de sedinta din 11.11.2020
  • Sedinta din data de 04.11.2020 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână pronunţarea

    Din lipsa timpului necesar deliberării, amână pronunţarea în cauză la data de 11.11.2020, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor conform art. 396 alin. 2 C.p.c , prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2020
  • Sedinta din data de 01.07.2020 la ora 08:50

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru verificarea cererii de plată formulată de creditoarea AJFP Braşov, luarea măsurilor ce se impun şi pentru discutarea propunerii de închidere a procedurii, stabileşte termen la data de 04.11.2020, sala T4, ora 8:30. Dată fiind pandemia COVID-19 şi pericolul de infectare existent, vă recomandăm să comunicaţi la dosar, în format electronic, pe fax sau e-mail-ul tribunalului, înscrisurile de care înţelegeţi să vă folosiţi în instanţă sau concluzii scrise, după caz, în timp util pentru a fi verificate. Lichidatorul judiciar, în aceleaşi condiţii, să comunice la dosar raport de activitate cu dovada măsurilor întreprinse în procedură, în timp util pentru a fi verificată activitatea desfăşurată.

    Incheiere de sedinta din 01.07.2020
  • Sedinta din data de 22.04.2020 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Suspendat – stare de urgenţă

  • Sedinta din data de 29.01.2020 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    În raport de Hotărârea nr. 3 din 29.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Braşov, stabileşte termen la data de 22.04.2020, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 29.01.2020
  • Sedinta din data de 09.10.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru a rămâne definitivă sentinţa pronunţată asupra acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 29.01.2020, sala T4, ora 8:30

    Incheiere de sedinta din 09.10.2019
  • Sedinta din data de 29.05.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru a rămâne definitivă sentinţa pronunţată asupra acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 09.10.2019, sala T4, ora 8:30

    Incheiere de sedinta din 29.05.2019
  • Sedinta din data de 20.02.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 29.05.2019, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 20.02.2019
  • Sedinta din data de 14.11.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 20.02.2019, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 14.11.2018
  • Sedinta din data de 06.06.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 14.11.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 06.06.2018
  • Sedinta din data de 28.03.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 06.06.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 28.03.2018
  • Sedinta din data de 10.01.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 28.03.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 10.01.2018
  • Sedinta din data de 20.09.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 10.01.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 20.09.2017
  • Sedinta din data de 03.05.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 20.09.2017, sala T4, ora 8:30

    Incheiere de sedinta din 03.05.2017
  • Sedinta din data de 08.02.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 03.05.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 08.02.2017
  • Sedinta din data de 09.11.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului ce formează obiectul dosarului asociat nr. 6056/62/2013/a1, stabileşte termen la data de 08.02.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 09.11.2016
  • Sedinta din data de 29.06.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    În vederea convocării adunării creditorilor cu ordinea de zi discutarea oportunităţii promovării unei acţiuni pentru angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 09.11.2016, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 29.06.2016
  • Sedinta din data de 06.04.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării obiecţiunilor la raportul final de activitate şi pentru ca lichidatorul să procedeze la convocarea adunării creditorilor cu ordinea de zi discutarea oportunităţii promovării unei acţiuni pentru angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 29.06.2016, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 06.04.2016
  • Sedinta din data de 09.12.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de creditoarea AJFP BRAŞOV în dosarul privind pe debitoarea în insolvenţă SC CAMBERA FEDAN CONSTRUCT SRL şi în consecinţă: Constată că această creditoare se află în termenul de formulare a cererii de creanţă. Cu apel odată dată cu fondul contestaţiei. Pronunţată azi, 09.12.2015, în şedinţă publică.

    Incheiere de sedinta din 09.12.2015
  • Sedinta din data de 09.09.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru ca lichidatorul judiciar să precizeze dacă a intrat în posesia evidenţei contabile a debitoarei, dacă aceasta a fost ţinută conform legii şi dacă AJFP Braşov deţine o creanţă faţă de debitoarea în cauză, stabileşte termen la data de 09.12.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 09.09.2015
  • Sedinta din data de 15.04.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    În vederea comunicării punctului de vedere cu privire la obiecţiunile la raportul final de activitate şi soluţionarea acestor obiecţiuni, stabileşte termen la data de 09.09.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 15.04.2015
  • Sedinta din data de 14.01.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru verificarea cererii de repunere în termen şi a cererii de creanţă formulate de AJFP Braşov, luarea măsurilor ce se impun şi pentru a se reconvoca adunarea creditorilor în situaţia în care se impune, stabileşte termen la data de 15.04.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 14.01.2015
  • Sedinta din data de 22.10.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru convocarea adunării creditorilor în vederea discutării oportunităţii promovării unei acţiuni privind angajarea răspunderii administratorului, întocmirea, afişarea, comunicarea şi publicarea raportului final în BPI, soluţionarea eventualelor obiecţiuni la raport, aprobarea acestuia şi discutarea propunerii de închidere a procedurii, acordă termen la dat a de 14.01.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 22.10.2014
  • Sedinta din data de 11.06.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite cererea formulată de către administratorul judiciar SMDA INSOLVENCY FILIALA BRAŞOV. Dispune intrarea în procedura simplificată a falimentului a debitorului SC CAMBERA FEDAN CONSTRUCT SRL. Confirmă în calitate de lichidator pe administratorul judiciar pe SMDA INSOLVENCY FILIALA BRAŞOV. Fixează termen de judecată la data de 22.10.2014.

    Hotarare intermediara 1873/2014 din 11.06.2014
  • Sedinta din data de 19.03.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    Pentru a se depune la dosar dovada comunicării şi publicării raportului cu propunerea de intrare a debitoarei în procedura de faliment şi pentru discutarea acestei propuneri, stabileşte termen la data de 11.06.2014, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 19.03.2014
  • Sedinta din data de 04.12.2013 la ora 08:30

    Complet: CI3
  • Amână cauza

    În vederea discutării propunerii de intrare a debitoarei în procedura de faliment stabileşte termen la data de 19.03.2014, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 04.12.2013
  • Sedinta din data de 28.08.2013 la ora 09:00

    Complet: CIV6
  • Amână cauza

    HOTĂRĂŞTE: Admite cererea formulată de către reclamantul debitor SC CAMBERA FEDAN CONSTRUCT SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei. Constată ca debitorul este în stare de insolventă si intentionează să îsi reorganizeze activitatea pe baza unui plan de reorganizare. Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SC CAMBERA FEDAN CONSTRUCT SRL Desemnează provizoriu administrator judiciar pe practicianul în insolvenţă RVA INSOLVENCY SPECIALISTS – FILIALA BRA?OV SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006.

    Hotarare intermediara 396/CC din 28.08.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD